Motocicleta NU este o jucărie

Astăzi am discutat cu cineva despre conducerea motocicletei și m-a făcut să-mi dau seama că ar trebui să spun lumii câte ceva despre acest hobby.

Nu pot să spun că am multă experiență pe motocicleta, conduc o motocicletă pentru categoria A2 (deși am permis de A), dar asta, pentru că îmi place și pentru că nu am nevoie de mare putere. Ca idee, se aplică și replica din Spider-Man – „o mare putere aduce cu ea o mare responsabilitate”.

Am doar două sezoane de condus și un total de vreo 12500 km dar am condus atât în oraș cât și în afara lui, pe frig, pe vânt puternic și pe ploaie, pe asfalt sau off road, atât singură cât și cu pasager; recunosc că din toate cea mai mare provocare este traficul – foarte mulți șoferi neatenți sau inconștienți.

Când am vrut să-mi iau motocicletă, majoritatea cunoscuților mei s-au speriat, au spus că este periculos – ei, nefiind pasionați, s-au luat după ce vedeau la televizor sau după ce auzeau în stânga și în dreapta referitor la accidentele în care sunt implicate motociclete. Câțiva au încercat să mă împiedice pe calea subtilă să cumpăr motocicleta – dându-mi exemple de oameni în comă sau nenorociți pe viață, alții mi-au spus pe față că n-am decât dacă vreau să devin donatoare de organe.

O cunoștință mi-a spus mai demult să nu tratez motocicleta ca pe o jucărie, și așa am făcut. Am tratat motocicleta ca pe o metodă de relaxare, învățând totodată din micile greșeli de începător. În trafic am respectat aproape mereu regulile de circulație și am fost mereu cu ochii-n patru pentru a evita orice posibil accident – lucru care m-a și ajutat într-adevăr să evit o grămadă de incidente neplăcute. Am trântit-o de câteva ori de pe loc, din neatenție și grabă – respectiv mergeam foarte încet (5 km/h) foarte sigură pe mine și a apărut ceva neprevăzut sau m-am speriat și am apăsat frâna față ceea ce a făcut ca motocicleta să se aplece în furcă și să o dezechilibreze surprinzându-mă cu picioarele sus (semn de siguranță) nu am apucat să o sprijin și am trântit-o. Din fericire au fost singurele dăți când am căzut – sper, și ultimile, și sunt șanse mari să fie așa dacă voi continua să merg cumpătat și cu atenția către ceilalți participanți la trafic.

De ce sunt atâtea accidente și de ce mor atâția motocicliști? din neatenție. Neatenția cui? uneori a șoferului, alteori a motociclistului, alteori ambele.

Este ceva pe lumea asta ce nu consider că e corect și anume faptul că unii oameni cred că li se cuvin lucruri. Nu, nimănui nu i se cuvine nimic, totul se câștiga prin forțe proprii, inclusiv respectul și protecția. Dacă vrei să nu fii tratat cu indiferență sau chiar ură, poartă-te ca atare. Majoritatea motocicliștilor își iau motociclete puternice și sunt tupeiști în trafic, lucru ce-i enervează pe șoferi – oameni și ei – și îi fac să reacționeze urât și indiferent (neatent) – lucru foarte periculos pentru motocicliști. Părerea mea este că atâta timp cat conduci legal și prudent nu ai de ce să te temi – motiv pentru care îi încurajez pe cei care vor să încerce viața pe două roți însă numai în condițiile astea. Adrenalina se obține pe circuit, nu în trafic, în trafic, riști multe: fie mori – și-i faci pe cei din jurul tău să sufere, inclusiv pe cel care „te-a omorât”, fie rămâi paralizat sau fără vreun membru sau două și suferi toată viața atât tu cât și cei dragi ție, merită? eu zic că nu.

Sigur, nimeni nu se gândește la aspectele astea, ei gândesc simplu „mie nu mi se poate întâmpla” așa, și dacă ți se întâmplă? cum dai înapoi? îți zic eu – nu dai! N-ai cum. Nu e mai ok să conduceți preventiv? eu zic că da.

Și că tot am ajuns și la condusul preventiv, ce implică el? păi, în primul rând respectarea limitei de viteză – într-un fel poți să eviți la 30-50 km/h, într-un alt fel.. nu poți să eviți la .. peste 60 km/h. (Sunt multe teste și clipuri pe tema asta – nu de nebuni au inventat limitele de viteză). Să te asiguri mereu când vrei să faci o manevră, fie că e depășire, fie că e oprire ( chiar și la semafor), fie că e o schimbare de direcție. „Ghicește” ce vrea șoferul din față, din spatele, din dreapta sau din stânga ta să facă – încearcă să aștepți atunci când nu ești sigur, rar se întâmplă să vezi manevre brusc, de obicei vezi călcarea benzii sau un semnal sau ceva, așteaptă! Asigură-te în permanență în oglinzi și în stânga și în dreapta în „unghiul mort” – nu doar când vrei să faci manevra ci și când e posibil să o facă alții și să nu te vadă – intuiește asta la intersecții sau rute alternative (pasaj / pod). Totodată, deși nu e prea legal, dacă mergeți printre mașini, faceți-o când ele stau pe loc și mergeți cu viteză mică (max 10 km/h), pentru a evita accidente urâte când se deschide o portieră de la vreo mașina în mod neașteptat. În curbe necunoscute sau pe drum necunoscut – mergi prudent – nisipul, apa și alte suprafețe – alunecoase sau intermediare – sunt dușmanii motocicletei. Periculoase sunt și curbele nesemnalizate sau înșelătoare.

Cam atât, sper să vă fie de folos, eu v-am împărtășit din experiența mea pentru a vă face conștienți nicidecum pentru a vă speria sau pentru a vă incuraja, restul, rămâne la alegerea voastră.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Anunțuri

O experiență nouă

Ieri am fost la munte, în Predeal să mă dau cu placa (snowboardul) dar n-am fost singură. Am fost cu doi băieți. Pe unul l-am cunoscut în urmă cu câteva zile pe facebook și nu am apucat să vorbim prea mult, mi-a spus că a vazut că mă dau cu placa. Apoi, a spus că merge să se dea și el în Predeal (stațiunea mea favorită) iar eu i-am zis ca daca e ok pentru el aș vrea să vin și eu. A zis că da și că mergem cu prietenul lui cu mașina. Zis și făcut, a doua zi dimineață ne-am întâlnit la o gură de metrou de unde m-am trezit cu un „cu noi, cu noi” pe fugă pentru că întârziaseră nițel.

Am plecat spre munte și am mai vorbit una alta,  cam aglomerat în apropierea destinației, am văzut și-un accident, în fine, am ajuns! Frig, frig rău! Am scos mâinile din mănuși doar vreo 2 minute cât am vorbit la telefon si deja îmi înghețaseră. Dureau. În fine, în Predeal ne-am întâlnit cu o cunoștință comună a noastră și ne-am îndreptat spre telescaun să facem prima coborâre. În telescaun, mai frig, cât am scos aparatul să fac cateva poze, mi-au înghețat atât de rău încât mi-a luat câteva minute de durere și să încerc să le încălzezsc. Am ajuns în vârf. Să ne filmăm! Am început să coborâm, plăcile erau cam înghețate că le lăsasem un pic pe zăpadă înainte și nu prea alunecau. După ce și-au dat drumul am văzut si partia. Neatinsă deocamdata, zăpada mișto dar nu prea multă, dedesubt, gheață si multe bucăți rebele care ne făceau cam dificilă coborârea. În fine, ne-am distrat până jos, apoi, băieții stăteau la cate o țigară și un vin fiert/ceai/energizant si apoi am mai urcat de câteva ori pe jos, la baza. Am vrut sa facem un kicker (rampă din zăpada) dar localnicul zise ca ne ceartă salvamontul. Ok, în timp ce urcam am găsit un bolovan mare de gheață pe care l-am înclinat cu unul din băieți, i-am pus putină zăpadă si am făcut un mini-kicker după care sărit de câteva ori la el. Am mai făcut o urcare cu telescaunul si sus ne-am pozat pantalonii, gașca din București (eu și cei doi băieți care m-au luat cu ei) s-a nimerit să aibă pantaloni de culori care formau tricolorul României. Caterincă! Tot atunci am aflat că există niște chestii cu lichid în ele care „se sparg” și se încălzesc foarte tare astfel încât te poți încălzi cu ajutorul lor. Nici acum nu știu cum se numesc dar eu le spun „mini calorifere” :)) Am început iar să coborâm. Amicul meu a învățat S-urile, ce bucurie pe el! Am ajuns jos fericiți. am băut o ciocolata caldă căci amicul nostru comun trebuia să „dea lecțtii”, din păcate s-a întors mult prea repede, elevul era neamț și nu știa engleză. După ce ne-am odihnit și am înghețat iar că am stat pe loc am mai făcut o urcare. Ultima. Apoi ne-am retras la un bar  după ce am lăsat plăcile la mașină, am vorbit, povestit si-am râs împreună cu un tovarăș al cunoștinței noastre comune. După care mie si amicului meu, cel puțin, ni s-a făcut o foame de lup și am plecat în altă parte să mâncăm. Am fost la restaurantul de pe pârtie. Cam pustiu, si era ciudat, cântau două melodii diferite în același timp, si așa s-a întamplat cât am stat pe acolo. Mâncarea, destul de bună.

Ne-am săturat si am plecat spre casa vorbind despre ziua de azi, evident, depanând amintiri si râzând. Amicul meu mi-a spus sa scriu cum mi s-a parut ziua de azi cu doi straini. Am spus ca mi s-a parut foarte bine si acum spun ca nu mi s-a parut ca am fost cu doi straini ci cu doi oameni frumosi care împart aceeași plăcere ca și mine. Le-am zis că probabil va fi unica ieșire pentru că amicul meu va evolua și nu vom mai sta uniți dacă mai mergem. Chiar dacă snowboardul este un sport individual, mie imi place sa-l practic în grup, sa facem filmulețe, să ne provocăm la progresat și să râdem împreună la întâmplări amuzante.

Dar, nu toată lumea e la fel, poate asta e si frumusețea, una peste alta, Adrian (graphic dealer, il găsiți aici https://www.facebook.com/graphicdealer/?fref=ts&__mref=message_bubble) si amicul meu (prietenul lui) sunt awesome! :)) iar Adrian a spus ca-i place stilul meu de snowboarding, ca e relaxat si ca se vede ca I enjoy it! Mă bucur că am fost cu voi, băieți. you’re cool! Sau, „putred” cum zice amicul Macanache :))

Poate vă hotărâți și voi, dragi cititori, să încercați placa.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.