De ce zic că nu vreau să fac copii

Am scris în câteva din articolele mele și am răspândit deja vestea printre multe din cunoștințele mele referitor la faptul că nu-mi doresc copii. Mulți spun că sunt tânăra și că o să mă răzgândesc, posibil. Eu o să vă spun care sunt motivele mele și vă asigur că nimic nu mă va convinge să îmi schimb părerea cu excepția schimbării situației prezente a naturii umane.

Ce nu înțeleg mulți dintre oameni și din cunoscuții mei este că eu am făcut o alegere rațională. Mulți cred că mi-o voi schimba peste vârsta de 30 de ani când începe să „ticăie” acel „ceas” biologic. „Ceasul biologic” este un mit, nu există așa ceva, este doar în mintea oamenilor care vor să găsească o scuză pentru faptul că se tem că vor muri singuri. O să fac o paranteză și dacă nu știați, vă spun eu: real, ne naștem și murim singuri. Dar nu despre asta vorbesc acum.

Femeia poate procrea încă după ce a avut prima menstruație, în mod normal, „ceasul biologic” încă de atunci tot „ticăie”. Oamenii aleg să facă copii, nu li se impune prin natură. Natura îți dă posibilitatea să te înmulțești, nu te obligă, de obligat, „te obligă” societatea și religia. Statul vrea forță nouă de muncă, religia este forma de manipulare a unei instituții a statului, respectiv Biserica, deci, și ea vrea să vă înmulțiți ca să aduceți forță de muncă și binele societății. „Beneficiile” care vi se oferă pentru că vă înmulțiți este faptul că vă faceți credit pentru a avea o locuință în care să-ți crești familia și o alocație pentru copii care nu ajunge nici măcar de o porție de mâncare în fiecare zi a lunii. Tot ceea ce este în societate și de care depindeți ca să duceți o viață normală sunt corupte și puse la dispoziție în bătaie de joc – siguranța publică, sănătatea, curățenia, administrarea bunurilor personale (incluzând bani, mobile și imobile), educația, condițiile de muncă. Dar, deja vi s-a înrădăcinat adânc faptul că trebuie să faceți copii că altfel veți fi singuri, nu va avea cine să fie cu voi la bătrânețe, nu veți avea cui să lăsați ceea ce ați obținut, nu veți avea pentru ce trăi, nu aveți un alt scop. Încă le merge, când își va da seama din ce în ce mai multă lume și vor lua deciziile de a nu se mai înmulți, nu vor mai avea sclavi să-i susțină și atunci vor fi obligați să îmbunătățească traiul zilnic pentru toată lumea. Ah, și știți că se fac demersuri pentru a se interzice avortul? atunci să vă văd cum reacționați la mii de suflete născute „din greșeală”…

Pe lângă faptul că statul este doar ca să fie, oamenii nu știu să fie oameni, sufletele lor negre și individualiste nu vor să lupte împotriva societății formate prost ci luptă unul împotriva celuilalt. Se „mănâncă” între ei; exact! Așa am ajuns, ca animalele. Ne batem pentru supraviețuire, pentru că sunteți conștienți că nimănui nu îi pasă de voi și luptați fiecare pentru el și, ce faceți? faceți copii, îi aduceți în lumea asta bolnavă, și-i creșteți bolnavi. Eu nu vă judec, încerc să vă fac atenți și conștienți; în ciuda faptului că mulți mă vor judeca pe mine, considerând decizia mea egoistă, paradoxal – eu nu sunt egoistă, eu tocmai la bietul suflet ma gândesc când nu vreau sa-l aduc pe lume – știu prin ce va trece, și nu vreau să-i ofer acest rău.

De ce nu vreau să fac copii? chiar nu e EVIDENT? eu mă duc, dar ei vor rămâne să se chinuie cu alții din generația lui, crescuți în mod nesănătos și care răspândesc răul mai repede decât se naște binele.

Vad lucrurile dinainte să se întâmple, nu spun că nu există bine în lume, există, dar e sufocat încet și sigur de rău. Îmi pare extrem de rău că e așa, eu, încă sper, încă încerc să deschid ochii multora și să-i încurajez pe cei care gândesc ca mine însă, știu – știu ca e prea putin și nu am cum să schimb asta. Eu nu am ales să mă nasc, dar pot alege să nu dau naștere cuiva, ca să nu treacă prin ce am trecut eu. Da, acum mi-e bine, deocamdată, și sunt recunoscătoare pentru asta, însă, pentru cât timp și cu ce cost am ajuns aici? nu mă gândesc doar la faptul că lumea nu are ce să-i ofere, mă gândesc și la timpul și banii pe care i-aș sacrifica ca să-l țin în lumea asta și să primească tot un mare rahat. Nu este convenabil deloc.

Vreau să-mi dovediți că mă înșel, jur că vreau! Dar nu cu vorbe. Vreau să văd o lume mai bună, vreau să vad că cei ce urmează să se nască vin într-o vacanță, într-un concediu, într-un rai, nu într-o sclavie, nu într-un iad.

Dacă nu știți cum arată iadul – priviți in jur: oameni care urlă unii la alții, care se lovesc, care-și lovesc copiii chiar și pentru lucruri mărunte, care le vorbesc urât, care se poartă urât cu animalele, care se gândesc cum să fure partea altora doar ca să aibă ei mai mult, care frâng suflete, care calcă pe cadavre pentru interesele proprii, care distrug natura, care plâng, care mor de foame, care suferă, care disperă, care-s bolnavi.

Dacă vreți îngeri, oferiți-le un rai.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Anunțuri

De ce sunt diferită

Am fost o personalitate rebela inca din copilarie – am crescut printre baieti si am practicat jocurile si sporturile practicate de ei, le-am indragit si spre surprinderea unora, nu, nu sunt lesbiana si nu ma cred barbat, insa nu despre asta vreau sa vorbesc.

V-am spus cat de mult imi place Levi Elekes? nu stiu cum si-a format mentalitatea asta atat de devreme (21 ani) insa il respect foarte mult. Tot ce pot sa banuiesc este ca a citit foarte mult la viata lui si a incercat si multe experiente din care a invatat. Initial, m-a socat cat de asemanatoare sunt gandurile noastre insa eu am ajuns la nivelul asta abia acum (26 ani) si nici macar; sincer, ma cred sub el ca dezvoltare. Initial, am crezut ca suferinta te face sa vrei sa te dezvolti si sa poti sa te dezvolti insa el, in vlogurile lui, a spus ca a fost fericit si nu a suferit, deci, a fost in natura lui.

Am vorbit astazi si cu vreo doi prieteni dragi despre luarea unor decizii, am vrut sa le dau niste sfaturi si ei au ales ceea ce au considerat ei ca e bine, si este perfect asa. Ce vreau sa spun e ca sa fii diferit nu este neaparat un lucru rau, sigur, depinde de modul in care esti diferit insa la modul general societatea ne-a invatat de mici ca ce nu se potriveste cu un anumit model, este gresit, chiar daca acea diferenta se putea face intr-o 100 de moduri. Sa fiu mai explicita, daca societatea (oamenii, majoritatea) actioneaza intr-un singur fel intr-un anumit caz si exista alti 100 de oameni care actioneaza diferit de acel fel sau chiar si diferit de fiecare dintre ei, atunci toti cei 100 actioneaza gresit (conform societatii) insa nu este deloc asa.

Am fost diferita dintotdeauna insa am ales constient sa fiu diferita abia acum cativa ani. Acum cativa ani am decis sa ma dezvolt pe plan personal si financiar si sa nu actionez ca restul „turmei”. Astfel sunt intrebata de ce nu merg la petreceri sau de ce nu serbez sarbatorile legale, sau de ce nu imi cumpar anumite lucruri sau de ce nu fac anumite lucruri pe care „ar trebui” sa le faca o femeie.

Raspunsurile mele sunt de fiecare data aceleasi: „pentru ca nu e ce-mi doresc, pentru ca eu imi doresc altceva, pentru ca altceva ma face fericita si nu merita sa-mi irosesc resursele – timpul, banii si energia – pe lucruri care nu ma satisfac ci ii satisfac pe altii, sau mai bine zis, mandria lor”.

De ce sunt diferita? pentru ca asta ma face sa fiu EU. Asta este identitatea mea. Consider ca viata este un dar si trebuie traita dupa cum simtim si nu dupa cum dicteaza altii, majoritatea, trendurile, societatea.

Sfatul meu, pentru cei care se straduiesc sa fie placuti de ceilalati, sa fie acceptati, este sa renunte la aceste eforturi pentru ca niciodata nu vor multumi pe toata lumea, intotdeauna vor exista persoane care te plac si persoane care nu te plac pentru cum esti, oricum ai fi, asa ca mai bine fii TU! Singura conditie e sa nu faci rau in jurul tau si nici tie. Invata sa te bucuri de tot ceea ce-ti doresti fara teama de a fi judecat, doar o viata ai! Nu ai nimic de pierdut daca nu castigi simpatia tuturor sau a majoritatii, nu o vei putea face oricum, dar vei avea enorm de castigat daca faci ceea ce iti doresti fara sa tii cont de parerile neavizate.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

 

Depresia – o boală chinuitoare

Acum câteva zile am vorbit cu o prietenă despre subiectul ăsta, depresia, și tot acum câteva zile am cunoscut un băiat care mi-a povestit că a suferit, sau poate încă mai suferă, de depresie. Eu am suferit de depresie. Pot spune că știu câte ceva despre ea din cauza asta, și după felul în care e caracterizată la modul general de medici și de specialiști, și pe internet și așa mai departe.

Mai întâi de toate o să spun că nu e un articol științific, nu încerc să vă învăț chestii „ca la carte”, doar o să vă spun din perspectiva cuiva care a trecut prin asta și știe cu ce se mănâncă și vă spune că nu e de luat în râs.

Când am vorbit cu prietena mea și i-am menționat că am suferit din cauza depresiei ea a susținut, la început, că nu crede că eu am trecut prin depresie, că a fost doar o tristețe mai profundă. Vă spun eu care e diferența, ați fost vreodată triști? vă trece repede, așa-i? în câteva ore/zile maximum apoi sunteți ca noi. Depresia este tristețea aia înmulțită cu 100 sau cu 1000 împreună cu alte câteva manifestări urâte.

Am fost depresivă în perioada adolescenței, cam între 17 și 21 de ani. O să menționez că depresia nu apare brusc, ea se instalează. Practic începe cu tristețe manifestată des iar la un moment dat rămâi acolo, de aici și expresia „am căzut în depresie”. Depresia nu e ceva SF, automat când corpul nostru este în dezechilibru chimic, se întâmplă lucruri. Emoțiile influențează chimia din corpul nostru. Tristețea este o emoție care dacă este prelungită peste măsură scade din substanțele care ne fac fericiți (dopamina, serotonina). Asta face ca lucrurile să scape de sub control și astfel „cazi” în depresie. Cauzele care au dus la asta au fost multiple în cazul meu, moartea unui părinte, sărăcia, foarte multe responsabiliăți, suferința unei alte persoane foarte dragi și multe nevoi nesatisfăcute (precum nevoia de afecțiune, de apreciere). Cum s-a manifestat? nu mai aveam chef de nimic, nu mă mai puteam bucura de nimic, orice lucru făceam mi se părea greu, îmi venea să plâng din orice și mereu, mă gândeam să-mi fac rău (să mă sinucid, să mă prostituez, să mă închidă la pușcărie – lucruri venite din faptul că ai mei îmi dădeau impresia că sunt inutilă și mai mult, că fac rău în jurul meu, deci, voiam să-i scap de mine și eu să scap de tortura vorbelor jignitoare la adresa mea); dormeam mult, preferam să dorm cât mai mult, să visez, să scap de realitate. Cu fiecare jignire sau reproș la adresa mea din partea alor mei ma simțeam mai afectată iar durerea de moment era de nesuportat, simțeam că vreau să smulg carnea de pe mine ca să alung durerea, simțeam un nod în gât și-un ghem în stomac și simțeam că m-am închis într-o cușcă din care nu mai pot ieși, simțeam că am intrat într-un labirint plin de durere și tot ce e acolo e suferință; ce vreau să spun e că simți durerea asta la infinit. Cred că orice persoana în depresie simte aceste lucruri. În momentul în care o simte, simte că nu se mai termină.

Ce m-a ajutat să trec prin asta? fratele meu cel mare (deși nu a locuit niciodată cu mine, a încercat să m-ajute de la distanță), sportul (mă dădeam pe role), faptul că am ținut un jurnal în care scriam de fiecare dată când simțeam că e picătura care a umplut paharul (și credeți-mă, are multe pagini A4 pline) și chiar muzica, îmi place foarte mult să ascult muzică. Jurnalul m-a ajutat să mă descarc și să trec peste până în momentul în care cauza depresiei a dispărut. Responsabilitățile s-au diminuat, familia a încetat să mă mai molesteze psihic iar eu am început să-mi construiesc viața și să mă bucur din nou de lucruri.

Eu vreau să trag și un semn de alarmă totodată, să fiți atenți la cei din jurul vostru, în special la cei dragi pentru că cei care contează cel mai mult pentru noi ne pot ridica sau ne pot distruge, iar când familia îmi spunea că eu „joc teatru” când mă durea sufletul mai mult decât oricând, credeți-mă că e un lucru al dracului de dureros.

Probabil vă întrebați cum de unii chiar ajung să se sinucidă – nu știu, dar probabil ține și de faptul că nu au nicio motivație de a mai rămâne în viață în condițiile în care tot ceea ce trăiesc este suferință; cum am reușit să trec peste depresie? v-am explicat, de unde am avut putere – nu știu, de ce nu m-am sinucis? nici asta nu știu, tot ce-mi amintesc este că îmi doream să nu-i fac pe cei din jurul meu să sufere, cumva, conștientizam că, cuiva îi pasă de mine și nu voiam să-i fac rău, și m-am gândit inclusiv la religie, la frica de faptul că sinuciderea e păcatul suprem și nu mai poate fi iertat. Asta m-a împiedicat pe mine.

Tot ce pot să vă spun este că, ca să nu suferi de depresie, trebuie să ai un nivel extrem de înalt de inteligență emoțională, iar asta, din păcate, puțini o știu și și mai puțini reușesc să atingă un nivel înalt al acestui tip de inteligență.

Ca o concluzie, cauzele care pot duce la depresie sunt multiple iar de cele mai multe ori, sunt grandioase (moartea cuiva drag, sărăcia, datoriile, vinovăția, lipsa aprecierii, lipsa afecțiunii, suferința cuiva drag etc). Și repet, toate astea nu duc brusc la depresie, e tristețe, care se intensifică pe parcurs din cauza înrăutățirii lucrurilor iar ca remediu chiar nu există ceva general valabil, fiecare va trebui să găsească putere în el sau în orice poate pentru a se ridica din aceasta stare profundă, deși, cred că sprijinul real al familiei sau al cuiva drag poate însemna foarte mult; ajutorul specializat (psiholog, psihiatru) și tratamentul medicamentos poate fi o altă soluție (practic îți reglează manual chimia corpului).

P.S dacă cineva se regăsește în stările descrise mai sus, ar trebui să știe că are nevoie de ajutor și că nu trebuie să se ascundă. Viața e frumoasa și merită trăită dar nu ai cum să vezi asta din starea în care ești, ai nevoie de ajutor, cere-l, fie că ești femeie, fie că ești bărbat.

P.S 2 De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Nu-ți sacrifica sănătatea pentru el!

Am din nou dorința de a scrie un articol de tip avertisment și sfat în acelasi timp pentru fetele și femeile tinere care n-au ajuns încă aici pentru ca e ceea ce mi-aș fi dorit si mie să mi se spună. Rectific, e ceea ce mi-aș fi dorit să respect pentru că de spus mi s-a spus de către o persoană foarte dragă mie însă nu am vrut să ascult. Ceea ce vreau să spun se referă la viața sexuală pe care urmează să o aibă sau să o continue orice femeie în viață.

Mi s-a spus ca femeia este fiinta slabă ce trebuie protejată și că ea dictează viața sexuală în cuplu pentru că așa este de bun simt. Nu am vrut să ascult, de fapt, nu am stiut să ascult pentru că nu aveam încredere in mine și nu mă iubeam suficient. Nu, a te iubi nu înseamnă a fi egoist, ci a te proteja de egoiști. Vreau să mă adresez fetelor ce urmează să-și înceapă viața sexuală si celor care nu au făcut încă prea multe sacrificii în viata sexuală cu partenerul.

Am scris deja un articol referitor la sexul anal și oral de tip deepthroat, nu am să repet decât faptul că nu trebuiesc făcute la cerere ci numai și numai din dorință proprie și în cazul în care se știe ce implică aceste lucruri și sunt asumate. Pe lângă asta mai sunt și alte tipuri de sacrificii pe care o femeie le poate face fără să-și dea seama de „greutatea” lor și anume începerea vieții sexuale sub presiune sau în condiții nepotrivite (cu partenerul nepotrivit, din motive nepotrivite sau influențe negative precum părerile altora, temeri etc), acceptarea unei partide de sex in condiții favorabile lui sau luarea contraceptivelor (pilule anticonceptionale).

Din păcate, am ajuns să sfătuiesc din proprie experiență în speranța ca generațiile viitoare de femei vor face din ce în ce mai puține greșeli de genul ăsta și că bărbații își vor da seama că nu mai pot profita de naivitatea femeilor neexperimentate / tinere.

Am spus în mai multe articole și o repet – nu vă călcați pe inima pentru nimeni si pentru nimic, sunt urmări ce nu le puteți repara sau le puteți repara foarte greu cu și mai multe sacrificii. Tot ce trebuie să știți e că înainte de a face ceva pentru bărbatul pe care-l iubiți, asigurați-vă că ceea ce va cere nu vă va face rău (nici fizic nici psihic). A se întelege prin „asigurați-vă”: căutați toate informațiile legate de acel subiect și cel mai bine de la persoane avizate și nu credeți nimic „dupa ureche” sau chiar din gura „iubitului” vostru pentru că acesta nu e întotdeauna ceaa ce credeți voi. Se întâmplă în viață să avem parte de bărbați care dau impresia că ne iubesc și că ne vor binele si pot fi extrem de înselatori prin comportament, atât de înșelatori încât te vor face să te dăruiești cu totul pentru un mare nimic ambalat frumos. Sub genul ăsta de iubiti se ascund bărbați egoiști dornici să-și satisfacă animalul din ei. Vă avertizez că nu sunt deloc usor de recunoscut și necesită un nivel ridicat al dezvoltarii personale pentru a-i recunoaște și pentru a vă feri de ei.

Dacă întâlniți în viață bărbați care credeți ca merită o șansă și vi se întâmplă să vă ceară anumite lucruri, la început sau după o perioadă de relație, după ce vă informați cu privire la acel lucru și știți „ceea ce vă asteapta” puteți decide dacă veți accepta sau nu și urmează să vă asumați efectele secundare dar altfel, nu.

Aici nu e vorba de un razboi între bărbați și femei, ci dintre oameni și animale. Dacă vreți să construim o lume mai bună, începeți prin a vă dezvolta, dacă evoluați, veți fi capabile/capabili să evitati influența negativă a celor egoiști și astfel le va scadea puterea și cu timpul, se vor diminua.

Eu vă dau acest sfat pentru că mulți nu vi-l vor da fiindcă sunt individualiști dar e decizia voastră dacă vreți să-l respectați și să vă fie bine sau nu. Eu încerc să previn ceea ce n-a reusit altcineva să prevină pentru mine.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

In drumul spre vindecarea sufletului

Ma gandeam la ce nu am putut transmite la momentul potrivit anumitor persoane, nu pentru ca am fost impiedicata ci pentru ca nu am fost constienta de aceste lucruri atunci si, ca sa intelegeti la ce ma refer: daca ar fi sa fac un review asupra relatiilor amoroase pe care le-am avut pana acum as vrea sa-mi punctez mai clar ce n-a mers si de ce si cum as putea sa evit aceste lucruri pe viitor. A se intelege prin relatie amoroasa orice perioada de intalniri cu persoane de care am fost indragostita sau atrasa, cu sau fara contact sexual. Lectiile invatate pornesc de la varsta din adolescenta si pana in prezent si sper sa le pot aplica si in viitor.

Lui George i-as spune ca femeia nu are nicio „datorie” sexuala la adresa barbatului si ca femeia nu este o papusa gonflabila gata sa-si deschida picioarele la orice ora pentru barbatul ei. Lui Ionut i-as spune ca nu e dreptul lui sa schimbe o persoana doar pentru ca lui i se pare ca e ceva in neregula cu ea. Lui Florin i-as spune ca indiferent cat de dureros i se pare a fi un adevar pentru o persoana, mai bine i l-ar spune decat sa fuga sau sa o jigneasca ca sa o indeparteze; preferam adevarul decat o respingere de fatada. Lucian ar trebui sa stie ca parintii nu sunt intodeauna un model pentru copilul lor si ar trebui sa mai trecem si prin filtrul mintii comportamentul lor dar si tot ceea ce se intampla cu ceilalti. Lui Bogdan as fi vrut sa-i arat ca oricine merita a doua sansa si ca nu trebuie sa judeci dupa aparente. Alex trebuia sa inteleaga ca iubirea nu tine vesnic si ca nu cuvintele sunt cele care tin sau distrug o relatie, in cea mai mare parte, faptele sunt de vina. Radu ar fi trebuit sa invete ca nu exista regula valabila pentru toate femeile si comunicarea este mai importanta decat cliseele. Si, in sfarsit, lui Andrei i-as spune ca nu poti trai prezentul atata timp cat esti legat de trecut.

Am invatat din toate astea si sper ca altii sa invete sa se analizeze si sa-si corecteze comportamentele nocive pe care le-au adoptat in urma unor invataturi gresite sau in urma unor traume sufletesti.

De ce am spus ca mi le spun mie? pentru ca, tocmai am terminat de citit o carte care se numeste „Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine” de Lise Bourbeau si am citit-o la recomandarea terapeutului meu. V-o recomand din toata inima, daca o cititi cu atentie s-ar putea sa va regasiti destul de mult. Am aflat ca oamenii sufera de niste rani pe care nu le constientizeaza si le manifesta in viata pe care urmeaza sa o aiba inca din primii ani de viata. Aceste rani se manifesta in special cu persoanele cu care interactionam si se spune ca le cautam pe acelea care ne agraveaza aceste rani, drept urmare, cautam in ceilalti ceea ce ne facem noua insine sau altora. Este un cerc vicios pe care dupa ce-l constientizam si incepem sa lucram la a ne vindeca, lucrurile bune vor veni de la sine. Sunt oameni care au cate putin din fiecare rana sau care au o rana foarte pronuntata. In functie de rana sau ranile pe care le avem, purtam niste masti, aceste masti ne fac sa ne comportam conform lor, si ne fac sa uitam cine suntem cu adevarat. Pentru a fi noi insine, trebuie sa ne dam jos mastile si sa ne vindecam ranile.

P.S daca doriti cartea „Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine”, va rog sa-mi scrieti pe mail, il gasiti la „contacteaza-ma” iar eu am sa v-o trimit.

P.S 2 De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Nu-ți găsești perechea? schimbă placa!

Aproape că m-am săturat. De fapt, da, m-am săturat să eșuez în relațiile amoroase. Trebuie să pun piciorul în prag și să zic stop. M-am tot plâns, în stânga, în dreapta, am fost la terapie, mi-am întrebat neamurile și prietenii. M-a ajutat doar pentru că am aflat că problema nu e la ceilalți, problema e la mine. Sunt rezultatul alegerilor mele, așadar, trebuie să aleg mai bine. Problema, iar, vine de la mine pentru că deciziile importante și corecte se iau în urma unei lungi analize, analiză, care necesită răbdare. Răbdarea este o virtute…pe care eu n-o am, din păcate. Dar, nevoia te învață! Da, acum o să învăț să fiu răbdătoare pentru că m-am săturat să mă tot ard. Voi aștepta până când îmi voi da seama că bărbatul ala e capabil să înțeleagă, atât, să înțeleagă, pentru că dacă înțelege, poate face orice.

Am învățat, citindu-l pe Vulpescu, și nu numai, că cele mai multe greșeli referitoare la relații se fac în primii 20 – 25 de ani de viață. De ce? simplu, pentru că atunci ești mic și prost! Si noi, aștia mici și proști, bine-nțeles, când ajungem la 16 ani deja le știm pe toate. Ei bine, când ajungi la o vârstă începi să-ți dai seama că nu ai suficientă vârstă, adică, că nu ești înțelept. Si începi să-ți dai seama că la 30-35 când mulți cred că viața e la mijloc sau chiar spre sfârșite, de fapt, ea începe. Atunci vezi lucrurile mult mai limpede, nu te mai lași păcălit așa de ușor, (bine, sunt excepții, desigur), îți schimbi criteriile de selecție, schimbi prioritațile etc. Era și o glumă pe tema asta care zice ceva de genul că la 40 de ani nu mai vezi scrisul de aproape însă îi vezi pe idioți de departe.

E adevărat că există copii și la 20 și la 40. Eu am avut parte de parteneri de ambele vârste dar, din păcate, același nivel de maturitate, adică scăzut. Așadar, nu vârsta dă neapărat feedbackul pozitiv al unei persoane însă sunt mai mari șanse să întâlnești oameni maturi când tu ai o vârstă înaintată decât când ai o vârstă fragedă, pentru că se presupune că ești trecut prin viață și destul de „copt”.

Dragi prieteni, nu vă mai grăbiți, mă adresez atât femeilor cât și bărbaților tineri, cautați-vă mai cu atenție partenerii, nu vă mai grăbiți și nu veți mai da peste „porci care vor doar sex” sau „curve care-mi vor doar banii”. Am dat astea ca exemple ușoare legate de aspectele negative de care se plânge majoritatea, din ce-am vazut, și pe care le puteți întâlni la parteneri însă sunt multe altele care nu se văd atât de repede cum ar fi cele opt comportamente toxice. Va recomand cu caldură să citiți cartea „Iubiri toxice” de Walter Riso, veți afla că printre noi sunt oameni bolnavi chiar dacă ei par sănătoși. De fapt, acești oameni au adoptat niște comportamente toxice atât pentru ei cât și pentru cei din jurul lor din diverse cauze din viața lor si pe care nu le pot reprima decât la specialist, însă pentru asta, trebuie să le și conștientizeze. Dar cei care pot face asta sunt puțini și, e adevarat, oamenii de calitate și destul de sănătoși, sunt și mai puțini; de asta, cu atât mai mult, e nevoie de răbdare si căutări intense. Statisticile arată ca doar 5% dintre relații sunt cu adevărat funcționale. Nu faceți ochii mari, faptul ca vă suportați pe termen lung nu înseamnă că vă iubiți sau că aveți o relație funcțională. Sper că v-am atras atenția și până când vă veți găsi o pereche potrivită, fiți ok cu voi înșivă, bucurați-vă de viată. Zâmbiți, viața e frumoasă!

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Mai bine să regreți ceva ce ai făcut decât să regreți ce n-ai făcut

„Mai bine să regreți ceva ce ai facut decât să regreți ce n-ai făcut” – mi se pare o expresie extrem de toxică. De ce? pentru că multe dintre greșelile făcute în viată au urmări grave și, mai important, multe, nici nu mai pot fi reparate.

Pe de altă parte, sunt, după părerea mea, sunt puține lucruri pe care nu le-ai făcut și care nu mai pot fi făcute, așadar, mai bine aștepti. După părerea mea, sunt prostii care pot fi făcute oricând, așa că, mai bine nu te grăbești.

Am făcut multe în viața de dragul altora, pentru satisfacerea lor, și, ghici ce-am obținut? continuarea vieții plină de regrete și frustrări. Nu am fost apreciată pentru ceea ce am făcut și nici nu am primit ceva, cel puțin la fel de valoros, în schimb. Vă spun vouă acest lucru pentru că mie nu a avut cine să mi-l spună atunci când am avut nevoie – nu-ți calca pe inimă! Nu face lucruri care te deranjează, te lezează sau te marchează pe o perioadă lungă de timp, sau chiar și pe o perioadă scurtă de timp, doar de dragul altora. Vei regreta și nu vei putea repara. Ocazii să le faci, vei avea, dar ocazii să repari ce-ai făcut….cel mai probabil nu vei avea niciuna. Vorbesc din experiență, unele lucruri nu vor putea fi reparate, și tot din experiență vă spun, au fost lucruri pe care nu le-am facut si poate atunci am simțit nevoia, dar nu am regretat ulterior. Pur si simplu. Stau și mă întreb, „oare, de ce nu simt că nu le-am făcut? de ce nu-mi pare rău că nu le-am făcut?” și vine și răspunsul „pentru că dacă nu le-am făcut nu am la ce să mă gândesc ca rezultat, și nu mă doare dar nici nu mă bucur” așadar, dintre „am făcut, îmi pare rău și sufăr acum” și „n-am făcut, n-am rămas cu nimic de atunci decât cu întrebarea „cum ar fi fost daca?” ce preferi? personal, categoric a doua variantă.

Dacă vrei să ai cât mai puține regrete în viață, fii atent la ce-ți doresti că s-ar putea îndeplini. Analizează costurile ce vor urma după ce acționezi. Incearcă sa ghicești dinainte ce se va întâmpla, presupune, întreabă-te, analizează. Cântărește fiecare decizie căci este important pentru momentele ce vor urma în viața ta. Orice decizie îți influențează viitorul, unele mai mult, altele mai puțin, depinde doar de tine dacă influența va fi pozitivă sau negativă sau te va aduce într-un alt moment în care trebuie să decizi. Rareori se întâmplă să mai avem o șansă după ce greșim. Gândiți-vă la asta, personal, aș vrea ca cei care încă au șansa, să nu facă aceleași greșeli sau, greșeli grave în general, ca și mine. Cei care aveți de făcut în viitorul apropiat o alegere, ar fi bine să meditați la aceste lucruri și să nu faceți alegerea dacă aveți indoieli. Mai așteptați puțin si documentați-vă, cercetați, cereți păreri, analizați și amânați alegerea până când puteți lua o decizie asumată și cu inima împacată. Vă doresc să fiți bine.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Orgoliul strică relațiile dintre oameni

I-am spus cuiva (persoana de sex masculin) că două lucruri le detest enorm la o persoană – orgoliul și minciuna. A spus că așa sunt bărbații, orgolioși. Eu am completat spunând că „bărbații subdezvoltați sunt orgolioși”. L-am întrebat de ce crede asta, a spus că pentru că orgoliul îți dă sentimentul de putere. Si l-am întrebat de ce are nevoie de putere? puterea înseamnă control. I-am spus că în iubire nu trebuie să controleze nimeni pe nimeni că nu e razboi. De ce să vrei să controlezi pe cineva? unde mai e omenia? care mai e scopul unei relații dacă vrei să-ți transformi partenerul într-o marionetă? nu a mai zis nimic.

Stăteam și mă gandeam zilele trecute, că tot m-am implicat într-o relație nouă și, știți cum e, chiar dacă toate sunt roz la început, apar mici discuții și reacții dificil de digerat. Astfel, m-am lovit și de orgoliu, nu al meu ci al lui. Am fost și eu acolo, știu cum se simte, se simte mai bine, mai ușor, să ignori, să simți că ai dreptate, să nu accepți dreptatea celuilalt…dar depinde cât te ține, pe mine nu m-a ținut mult, apoi, m-au apucat regretele, pentru că vezi că nici celalalt nu reacțonează și începe să te roadă, să te doară din ce în ce mai mult pentru că nici nu mai poți da inapoi, din și mai mult orgoliu.

O să incerc să vă explic la ce ma refer. Definiția din DEX a orgoliului este urmatoarea: Orgoliu = Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. Acum o să incerc să exemplific prin situații des întalnite între oameni precum momentele în care știi că altul are dreptate dar nu rescunoști pentru că nu te lasă ceva, momentele în care știi că ai greșit dar nu vei să-ți ceri iertare, din nou, parcă te ține ceva, momentele când trebuie să mulțumesti și nu o faci și din nou, te reține ceva. Acel „ceva” este orgoliul.

De ce spun că orgoliul strică relațiile dintre oameni? simplu, pentru că este ceva negativ și ca toate lucrurile negative sunt menite să distrugă. Este negativ pentru că împiedică comunicarea dintre oameni, reprimă exprimarea sentimentelor pozitive care sunt, de fapt, esenta vieții. Este greu să treci peste orgoliu, ne naștem cu el și puțini învătăm să-l gestionăm, să-l reducem și chiar să-l eliminăm. Sentimentele împotriva orgoliului sunt iubirea, umilința, modestia. Dacă știi să iubesti, știi să ierți, dacă ești umil știi să admiți cand greșești, știi să mulțumesti, știi să ai răbdare și să încerci să rezolvi problema pe calea bunătătii. E nevoie de modestie și altruism ca să poți trece peste orgoliu, tu, și dacă vei reuși, îl vei face și pe celalalt, probabil, să renunțe, pentru că „vorba dulce, mult aduce”.

Nu este lucru ușor, e un pas mic dar foarte greu de făcut, trebuie doar să vă dați seama că cel/cea cu care interacționați nu este dușmanul vostru si că sentimentele menite să existe intre oameni trebuie să fie pozitive. Incercați să priviti lumea cu alți ochi și nu suspectați la fiecare pas pe oricine că vă vrea raul, mai ales pe cei care încearcă să se apropie de voi fără a prezenta un interes special.

Orgoliile sunt pentru oameni care vor să fie singuri în lumea lor si nu acceptă pe nimeni in preajma lor, pentru că dacă ei se cred cei mai buni, credeti că mai au nevoie de cineva? nu, ei cred că le este suficientă propria persoană, motiv pentru care, de cele mai multe ori, sfarșesc singuri și suferinzi.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Sunt recunoscătoare părinților

Dragi părinți, a trecut ceva timp de când nu mai sunteți în viața mea și senzația de durere aproape s-a stins. De mică am scris lucruri pentru mine chiar dacă alții nu le-au văzut sau auzit. Acum o fac la fel. Scriu, teoretic, să vă spun că nu v-am uitat pentru că îmi amintesc de voi cu fiecare lucru bun pe care-l fac, vi se datorează vouă. Practic, îmi scriu mie pentru a-mi reaminti mereu de voi și de a-mi aminti să fiu recunoscatoare pentru tot ce am.

Vă mulțumesc ca m-ati născut, crescut și iubit atât cât ați fost pe lume, mi-ați dăruit doi frați minunați și o minte cu care pot vedea binele și raul din jur astfel încât să trăiesc o viată de om.

Au fost momente în viața când, poate, nu ați luat cele mai bune decizii în legatură cu mine dar eu v-am iertat. Sper că m-ați iertat și voi pentru atunci când nu v-am ascultat desi ați avut dreptate. Stiu, acum, că nu mi-ați vrut decât binele.

Stiu că este greu să apreciem părinții cât sunt în viața noastră, mi-ați povestit și voi de ai voștri, știu că și ei au luat decizii greșite, din când in când, cu voi. Eu, insă, sper să nu fac la fel când voi avea copii, dacă voi avea. Insă, vă mulțumesc, să fii părinte este cu adevarat cea mai mare responsabilitate și vă mulțumesc că ați avut acest curaj, mai ales ție, mamă – stiu că ai investit mult din timpul și energia ta pentru mine și îmi pare rău că nu am reușit să-ți mulțumesc îndeajuns, încerc să-ți multumesc de-a lungul vieții mele – trăind-o frumos.

Vreau ca toată lumea să știe că dacă sunt un om frumos, se datorează vouă, vreau să vă fac mândri de mine și să știți că nu am păstrat nimic negativ să-mi amintească de voi ci doar lucrurile bune, pentru a putea fi bună în continuare. Sper din suflet ca toți părinții buni din lume să fie apreciați de copiii lor și să se reflecte asta prin comportamentul acestora. De fapt, nici nu se poate altfel. Doar așa vom construi o lume mai bună.

Nu v-am uitat, vă mulțumesc ca m-ați facut ceea ce sunt! Zi de zi din viața mea, sper să dovedesc lumii că am avut niste parinți minunați și am învățat de la fiecare ce-i mai bun atata timp cat am petrecut cu el. Chiar dacă nu ați contribuit 100% la ce reprezint acum, voi ați ridicat fundația pe care se sprijină construcția finală. Vă iubesc și n-am să uit niciodată ce-ați facut pentru mine!

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

 

Gelozia – semn de stimă de sine scăzută

Mulți dintre oameni nu știu ce este stima de sine iar alții o înteleg greșit. Când spun că „stima de sine este înțeleasă greșit” mă refer la persoanele care devin arogante și încrezute și au impresia că sunt deasupra tuturor și că doar ei contează atunci când vor să obțină ceva, calcă peste alții fără să-i intereseze, sunt narcisiști etc. Aceștia au o stimă de sine exagerată, însă eu vreau să vorbesc despre lipsa stimei de sine, care este gravă mai mult pentru propria persoană decât pentru cei din jur deși, este un impediment și pentru aceștia. M-am lovit de lipsa stimei de sine a unor oameni și mi-am dat seama că mă afectează și pe mine, cum? o să încerc să vă explic.

De-a lungul anilor am interacționat în diverse feluri atât cu persoane de același sex cât și cu persoane de sex opus care aveau stima de sine scazută iar pe mine m-a afectat acest lucru prin gelozie și invidie.

Am foarte mulți prieteni (sex masculin) care, ca tot omul, din când în când, au fost sau sunt implicați într-o relație. Așa zisele lor iubite m-au văzut ca pe o amenințare pentru relația lor deoarece eram în contact destul de frecvent cu iubiții lor. Ceea ce nu au înțeles acele femei este că ele au intrat în viața iubitului lor după mine și chiar cu mult timp după mine, ceea ce ar trebui să dea de gândit în felul următor: „dacă ar fi fost să fie ceva între ei, ar fi fost până acum”. Asta, zisă ca o ultimă soluție pentru că, real, nici nu e relevantă. De fapt, frica lor este născută din faptul că nu au încredere în propria persoană, nu știu să se aprecieze, nu știu să se respecte și vor să obțină siguranța prin forță, ceea ce, este o mare prostie, pentru că „dragoste cu sila, nu se poate”. Așadar, fete dragi, trebuie să înțelegeți că atunci când un bărbat alege să fie cu voi, o face pentru că așa își dorește el, nu pentru că vă doriți voi, iar încercând să-l sugrumați pe el sau pe amicele lui, nu veți reuși decât să-l îndepărtați. Mai bine lucrați la stima voastră de sine și înțelegeți că v-a ales pentru calitățile și pentru perrsonalitatea voastră, nu ca să fiți în concurență cu prietenele lui.

În al doilea rând, eu, am fost implicată în mai multe relații, în care, bine-nțeles, am avut parte de gelozie din partea partenerului din cauza faptului că am foarte mulți prieteni (sex masculin). Aceeași situație: fiecare în parte se temea ca îl voi înșela sau că „mă va pierde” pentru că eu interacționam cu prietenii mei din când în când. Aveau tipul de mentalitate – „femeia trebuie să vadă numai chipul bărbatului ei și atat, ea nu are voie să iasă singură din casă, n-are voie să vorbească cu alte persoane de sex opus, trebuie să aibă, eventual, o zgardă la gât cu numele iubitului ei actual”. De ce va temeți, băieți? nu înțelegeți că sunteți aleși pentru că acele femei vă vor fix pe voi și pe nimeni altcineva? pe bune acum, cu atât mai mult, dacă stați să analizați, că aveți stima de sine scazută, vă credeți un nimic sau că nu aveți ce oferi, de ce ar mai sta cu voi? să ce? să piarda timpul? să-și bată joc de propria persoană? nu! Femeia aia te-a ales pentru că ea simte ceva pentru tine și pentru că te vede un om frumos, pentru că vrea să împartă tot ce e bun, cu tine.

Să înțelegi că alegerea de a fi cu tine aparține persoanei cu care ești, este semn al unei stime de sine echilibrate. Atât bărbații cât și femeile care nu înțeleg că a încerca să ții pe cineva „sub papuc” este un semn de slăbiciune al propriei persoane, sunt oameni care nu știu să fie liberi și să ofere libertate. A fi într-o relație nu înseamnă a fi legat fizic, ci moral – da, alegi să fii cu persoana respectivă și alegi să fie unica în viața ta, dar nu te poate forța nimeni să faci asta, singur trebuie să alegi.

Gelozia nu este o dovadă de iubire, gelozia îndepărtează persoana de lângă tine. De ce? pentru că nimanui nu îi place să fie prizonier, oricui îi place să fie liber, să aleagă, iar tu trebuie să fii în stare să înțelegi acest lucru pentru că altfel vei avea doar de pierdut.

Încrederea în sine e sexy, ea atrage. Așadar, dacă vrei să-ți păstrezi iubitul/iubita, ai încredere în tine și încearcă să fii mereu în competiție cu propria persoană, nu cu altele, respectiv, să-ți dezvolți calitățile și să reduci defectele, doar așa vei păstra persoana lângă tine, nu prin amenințări, control și disperare. Nimănui nu îi place să fie cu o persoană care se crede josnică, nedemnă de iubire. Ca să pretinzi să te iubească persoana de sex opus, trebuie să înveți să te iubești întâi tu.

Sfat: dacă te regăsești în situația negativă de mai sus e posibil să ai nevoie de ajutor specializat, stima sau iubirea de sine este un lucru care se pierde de cele mai multe ori în primii ani de viață din cauza părinților, a bunicilor sau din cauza persoanelor care v-au crescut, sursa multor probleme fiind in copilarie. Există și varianta în care ai pierdut-o într-o relație amoroasă toxică, trebuie să fii ajutat să o recâștigi sau să o dobândești dacă nu ai avut-o, este extrem de importanta pentru tine. Dacă nu ești sigur că suferi de lipsă de stimă de sine, întreabă-ți foștii parteneri/fostele partenere. Îți vei face viața mai frumoasă si iti vei îmbunătăți semnificativ viața amoroasă. O altă părere și completări găsiți în articolul lui Vulpescu.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.