Viața este frumoasă!

Acum două zile am fost pentru prima dată în viață pe un circuit de curse moto și am vrut să scriu despre această experiență pentru că, deocamdată, este unică și mi-a lăsat un gust dulce amărui totodată, însă mă gândesc cu dor la ea.

Am fost cu motocicleta mea, motocicletă care nu este de curse și care este foarte veche; am fost, in ciuda faptului că au fost oameni care au încercat să mă descurajeze, pentru că ma puneam în pericol, ce-i drept, însă am fost pentru că a fost o șansă gratuită, pentru că mi-am dorit-o enorm, pentru că îmi doresc să învăț cât mai multe despre cum se pilotează o motocicletă și pentru că vreau să-mi perfecționez tehnica de pilotaj.

De ce spun că mi-a lăsat un gust dulce amărui? pentru că deși este ce mi-am dorit, am descoperit că, a fost o șansă cu jumătate de normă. Am încercat să dau ce-am mai bun din mine pentru a profita de situație, mi-am depășit niște limite, motiv pentru care am căzut. Un circuit de standarde europene, ca acesta, mai ales ca este singurul deocamdată (primul) din România, ar fi trebuit să fie echipat corespunzător pentru acest gen de accidentări. Din fericire a fost o căzătură ușoară, în decor, pe iarbă, însă fiindcă abia plouase, era foarte mult noroi și a trebuit să părăsesc pista și să curăț atât motocicleta cât și pe mine. Din 25 de minute am apucat vreo 10. Următoarea tură a fost peste 2 ore și din cauză că s-au lovit între ei alți doi participanți, s-a oprit cursa de tot și nu a mai fost reluată. Faptul că a fost pentru începători și a fost gratuită, cred că a influențat mult acest aspect (că nu s-a reluat). Din păcate, cred că am apucat doar 5 minute pe pistă. M-am bucurat că nu m-am accidentat eu și nu am stricat nici motoreta însă aș fi vrut să am parte de mai mult timp pe pistă și, în siguranță.

Experiența de acolo m-a făcut să simt și mai mult faptul că motocicleta nu este o jucărie și că m-am pus cu adevărat în pericol. Când ești pe două roți, totul se schimbă. Trebuie să cunoști multe aspecte în ceea ce privește pilotajul motocicletei, motocicleta trebuie să fie într-o stare tehnică foarte bună iar greșelile nu sunt iertate. Ai nevoie de curaj, abilități speciale (dobândite), atenție, calm și de un psihic tare. Aveam motocicleta cea mai mică, fără putere, riscam să vină cei cu putere peste mine, și ei neexperimentați, și să mă lovească, totodată – neștiind să pilotez – neavând niciun fel de instruire decât cea de pe internet la dispoziție, riscam să cad și să stric motocicleta și/sau să mă rănesc. Una peste alta, a meritat. Voi face o pauză mare până când voi reveni deoarece este un sport extrem de scump și aici vreau să punctez din nou acel gust amar, pentru că este ceva ce ar trebui să fie la îndemâna multor oameni, motociclismul viteză precum multe alte lucruri de pe pământ, sunt lucruri dorite și frumoase de practicat, văzut, experimentat însă nimănui nu-i pasă că sunt atâția oameni care nu au acces la ele să nu mai vorbim că sunt probleme mult mai grave, legate chiar de supraviețuire, ce să mai vorbim de trăit frumos?

Am vrut să punctez că viața e frumoasă și mă consider norocoasă că am ajuns măcar să „ating” aceste lucruri – motociclismul viteză, snowboarding-ul, aggressive inline skating-ul, free diving-ul, karting-ul și multe altele. Viața este atât de frumoasă iar oamenii o complică atât de mult prin lăcomia lor. Am avea o lume mult mai fericită dacă am conlucra în așa fel încât toată lumea să aibă de câștigat. A fost o experiență de neuitat pe care nu știu dacă o voi mai repeta, din păcate. De ce? de frică pentru că nu le pasă ce se întâmplă cu tine dacă nu ești valoros din punctul lor de vedere, de frică pentru a nu pierde mulți bani căci nu îi am și din cauză că nu am efectiv bani pentru acest sport, pentru că îmi plac foarte multe și nu am bani să le practic pe toate. Deocamdată mă voi mulțumi cu asta. Totodată vreau să vă transmit să nu renunțați niciodată la ceea ce vă doriți și să aveți răbdare, să depuneți efort susținut pentru a vă îndeplini dorințele și să fiți recunoscători atunci când se vor împlini.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

 

Anunțuri

Cu toţii avem un bagaj emoţional în spate

Sunt o femeie care gândeşte puţin atipic şi probabil de aici incompatibilitatea cu gândirea şi comportamentul multora. Însă am să vă povestesc la ce mă refer.

Conduceam motocicleta de un an şi ceva însă la început am făcut mai multe greşeli şi mi-a mai căzut. I-am spart globuleţul de la maneta de frână iar fostul prieten i-a improvizat un altul pentru design (pentru că din punct de vedere funcţional era ok). Şi-a gravat numele pe acel nou globuleţ pentru că era o fire posesivă (unul din motivele pentru care este „fost iubit”) şi a vrut ca oricine mă vede cu motocicleta să vadă numele lui acolo. Eu am observat abia după un timp (din ce-mi amintesc) că a făcut acest lucru însă nu i-am dat importanţă. După ce m-am despărţit de el am început să ies cu alţi tipi. Cu unul dintre ei m-am apropiat ceva mai mult iar faptul că eu aveam gravat pe manetă numele fostului iubit l-a afectat peste masură şi mi-a spus că „Nu e normal aşa ceva!”. Eu i-am răspuns calm că nu m-a interesat şi că nu ar avea vreo valoare pentru mine, i-am explicat că nu e important şi că ignor total acel lucru şi că aşa ar trebui să facă şi cei din jur pentru că nu mi se pare normal să te afecteze chestii mărunte care nu au niciun impact real asupra prezentului. Serios acum, nici nu se observa ca şi conducator, cine se uită la maneta de frână?! însă nu asta este ideea.

Problema lui nu era asta, problema lui era că se temea că „mă va pierde” sau că nici nu mă are. Bine, în ambele cazuri avea dreptate, pentru că nimeni nu deţine pe nimeni şi deci, nu are cum să-l piardă, însă puţini sunt conştienţi de acest lucru. Faptul că eu aveam gravat pe o bucaţică de metal de 2 cm un nume – nu reprezenta nimic. Dimpotrivă, pentru persoane diferite putea să reprezinte orice: numele unui actor, al unui prieten apropiat, al tatălui, orice! Dar pentru că el ştia că acela e numele fostului meu iubit l-a afectat, lucru anormal din punctul meu de vedere. Nu mi se pare normal ca oamenii să fie afectați de trecutul unei persoane atâta timp cât el e trecut și nu prezent.

Toți cei care am ajuns la o vârstă avem un bagaj emoțional și un trecut și le vom purta cu noi toată viața însă asta nu înseamnă că trebuie să fim „pătați” în fiecare secundă a prezentului cu resturile din bagaj. Trecutul de aia e trecut, să fie uitat (eventual păstrate doar învățăturile din el) și nelegat de prezent.

E adevarat ca există persoane care nu s-au detașat încă de trecutul lor și îl aduc mereu în prezent prin comparații, prin amintiri, prin păstrarea atașamentului și se mint singure că nu mai au nicio treabă cu trecutul lor, însă nu trebuie să băgăm toți oamenii în aceeași oală (vezi și articolul meu referitor la aducerea trecutului în relații aici). Analizați persoanele și vă puteți da ușor seama dacă sunt sau nu detașate de trecut, în special, dacă interacționați suficient cu ele cât să începeți să le cunoașteți, bine-nțeles, vorbind despre trecutul lor. Astfel veți recunoaște dacă temerile sau așteptările lor care se leagă de trecut se manifestă în prezent.

Normal e ca atunci când intri într-o relație nouă să lași trecutul în urmă, cu excepția faptului când cel de lângă tine vrea să îl cunoască, dar tu, nu trebuie să acționezi în raport cu trecutul tău sau al lui. Fiți prezenți, raportați-vă la prezent, trăiți în prezent și construiți viitorul, lăsați trecutul acolo unde îi este locul – în uitare!

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Motocicleta NU este o jucărie

Astăzi am discutat cu cineva despre conducerea motocicletei și m-a făcut să-mi dau seama că ar trebui să spun lumii câte ceva despre acest hobby.

Nu pot să spun că am multă experiență pe motocicleta, conduc o motocicletă pentru categoria A2 (deși am permis de A), dar asta, pentru că îmi place și pentru că nu am nevoie de mare putere. Ca idee, se aplică și replica din Spider-Man – „o mare putere aduce cu ea o mare responsabilitate”.

Am doar două sezoane de condus și un total de vreo 12500 km dar am condus atât în oraș cât și în afara lui, pe frig, pe vânt puternic și pe ploaie, pe asfalt sau off road, atât singură cât și cu pasager; recunosc că din toate cea mai mare provocare este traficul – foarte mulți șoferi neatenți sau inconștienți.

Când am vrut să-mi iau motocicletă, majoritatea cunoscuților mei s-au speriat, au spus că este periculos – ei, nefiind pasionați, s-au luat după ce vedeau la televizor sau după ce auzeau în stânga și în dreapta referitor la accidentele în care sunt implicate motociclete. Câțiva au încercat să mă împiedice pe calea subtilă să cumpăr motocicleta – dându-mi exemple de oameni în comă sau nenorociți pe viață, alții mi-au spus pe față că n-am decât dacă vreau să devin donatoare de organe.

O cunoștință mi-a spus mai demult să nu tratez motocicleta ca pe o jucărie, și așa am făcut. Am tratat motocicleta ca pe o metodă de relaxare, învățând totodată din micile greșeli de începător. În trafic am respectat aproape mereu regulile de circulație și am fost mereu cu ochii-n patru pentru a evita orice posibil accident – lucru care m-a și ajutat într-adevăr să evit o grămadă de incidente neplăcute. Am trântit-o de câteva ori de pe loc, din neatenție și grabă – respectiv mergeam foarte încet (5 km/h) foarte sigură pe mine și a apărut ceva neprevăzut sau m-am speriat și am apăsat frâna față ceea ce a făcut ca motocicleta să se aplece în furcă și să o dezechilibreze surprinzându-mă cu picioarele sus (semn de siguranță) nu am apucat să o sprijin și am trântit-o. Din fericire au fost singurele dăți când am căzut – sper, și ultimile, și sunt șanse mari să fie așa dacă voi continua să merg cumpătat și cu atenția către ceilalți participanți la trafic.

De ce sunt atâtea accidente și de ce mor atâția motocicliști? din neatenție. Neatenția cui? uneori a șoferului, alteori a motociclistului, alteori ambele.

Este ceva pe lumea asta ce nu consider că e corect și anume faptul că unii oameni cred că li se cuvin lucruri. Nu, nimănui nu i se cuvine nimic, totul se câștiga prin forțe proprii, inclusiv respectul și protecția. Dacă vrei să nu fii tratat cu indiferență sau chiar ură, poartă-te ca atare. Majoritatea motocicliștilor își iau motociclete puternice și sunt tupeiști în trafic, lucru ce-i enervează pe șoferi – oameni și ei – și îi fac să reacționeze urât și indiferent (neatent) – lucru foarte periculos pentru motocicliști. Părerea mea este că atâta timp cat conduci legal și prudent nu ai de ce să te temi – motiv pentru care îi încurajez pe cei care vor să încerce viața pe două roți însă numai în condițiile astea. Adrenalina se obține pe circuit, nu în trafic, în trafic, riști multe: fie mori – și-i faci pe cei din jurul tău să sufere, inclusiv pe cel care „te-a omorât”, fie rămâi paralizat sau fără vreun membru sau două și suferi toată viața atât tu cât și cei dragi ție, merită? eu zic că nu.

Sigur, nimeni nu se gândește la aspectele astea, ei gândesc simplu „mie nu mi se poate întâmpla” așa, și dacă ți se întâmplă? cum dai înapoi? îți zic eu – nu dai! N-ai cum. Nu e mai ok să conduceți preventiv? eu zic că da.

Și că tot am ajuns și la condusul preventiv, ce implică el? păi, în primul rând respectarea limitei de viteză – într-un fel poți să eviți la 30-50 km/h, într-un alt fel.. nu poți să eviți la .. peste 60 km/h. (Sunt multe teste și clipuri pe tema asta – nu de nebuni au inventat limitele de viteză). Să te asiguri mereu când vrei să faci o manevră, fie că e depășire, fie că e oprire ( chiar și la semafor), fie că e o schimbare de direcție. „Ghicește” ce vrea șoferul din față, din spatele, din dreapta sau din stânga ta să facă – încearcă să aștepți atunci când nu ești sigur, rar se întâmplă să vezi manevre brusc, de obicei vezi călcarea benzii sau un semnal sau ceva, așteaptă! Asigură-te în permanență în oglinzi și în stânga și în dreapta în „unghiul mort” – nu doar când vrei să faci manevra ci și când e posibil să o facă alții și să nu te vadă – intuiește asta la intersecții sau rute alternative (pasaj / pod). Totodată, deși nu e prea legal, dacă mergeți printre mașini, faceți-o când ele stau pe loc și mergeți cu viteză mică (max 10 km/h), pentru a evita accidente urâte când se deschide o portieră de la vreo mașina în mod neașteptat. În curbe necunoscute sau pe drum necunoscut – mergi prudent – nisipul, apa și alte suprafețe – alunecoase sau intermediare – sunt dușmanii motocicletei. Periculoase sunt și curbele nesemnalizate sau înșelătoare.

Cam atât, sper să vă fie de folos, eu v-am împărtășit din experiența mea pentru a vă face conștienți nicidecum pentru a vă speria sau pentru a vă incuraja, restul, rămâne la alegerea voastră.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Faptele conteaza mai mult decat vorbele

Sunt o mare fana a lui Vlad Grigorescu, mentalistul nostru roman, pentru ca e o persoana inteligenta si nu spun asta pentru ca au spus-o atlii (nu stiu daca au spus-o), este doar concluzia mea pentru ca ii urmaresc vlogul si vad ce subiecte abordeaza, cum se exprima, ce mod de viata are si cum actioneaza, cum gandeste. Am fost la un spectacol de-al lui si apoi mi-a cerut parerea, atat pozitiva cat si pe cea negativa. De asemenea l-am vazut la „iUmor” si la „Romanii au talent” de unde am si auzit de el. Este un om care apreciaza valorile morale, iubeste oamenii si are un simt al umorului bine dezvoltat. Dar nu despre el vreau sa vorbesc ci despre o confuzie mare in ziua de a zis a oamenilor vis-a-vis de inteligenta unui om. Pe Vlad l-am mentionat deoarece ajuta si la comparatia pe care o sa o fac dar m-am si inspirat din comentariile lasate la un episod al vlogului sau, referitoare la Cheloo, celebrul hip-hopper care apare in acest vlog in minunata lui imagine de „dur”.

Toata discutia a pornit de la faptul ca Vlad, in vlog, le-a cerut juratilor de la iUmor sa spuna ceva dragut in filmare iar Cheloo s-a trezit cu „baga-mi-as  p**a in vlogul tau”, sa nu mai spun ca, cred ca a spus „blogul” si nu „vlogul”, deci, habar nu are diferenta dintre cele doua. Pentru voi, o sa o spun eu, „blogul” este scris (adica ceea ce am eu), „vlogul” este filmat si inregistrat audio (adica ceea ce face Vlad). Revenind, oamenii au sarit in comentarii cu opinii vis-a-vis de reactia rapper ului, bine-nteles. Personal, am fost usor scarbita, cum au fost si altii. Cei care erau de partea lui Cheloo au spus ca este un om cult si extraordinar de inteligent si asa mai departe, eu contest aceste afirmatii deoarece astfel de comportamente nepoliticoase nu sunt o dovada de inteligenta ci mai degraba de razvratire nascuta din frustrare.

Era un pusti pe acolo, din ce-am inteles, care a comentat contra lui Cheloo si masele au sarit contra lui, eu i-am luat apararea spunand sa nu-i bage in seama deoarece nu stiu cu ce se mananca inteligenta adevarata. Am fost intrebata ce inteleg eu prin „inteligenta adevarata” si am raspuns cu „intelepciune’. De asemenea am fost intrebata daca il cred pe pusti intelept pentru ca l-a facut prost/incult pe Cheloo, le-am raspuns ca-l cred suficient de inteligent incat sa inteleaga ca Cheloo nu este intelept. Am fost intrebata cum il vad pe Cheloo si raspunsul meu a fost simplu „mediocru”. Da, concluzia este ca, Cheloo, nu este cu nimic deasupra altor oameni si nu e deloc superior, este un om ca toti ceilalti cu parerile lui si cu modul lui de viata, partea proasta e ca multi il iau drept un model, un idol chiar.

Si eu ascult Parazitii, e adevarat ca suna bine versurile lor, nu sunt intotdeauna cele mai bune din punct de vedere moral si educativ insa sunt pe placul naturii umane. Cei care reusesc sa le trateze la nivel de versuri si sa nu le ia drept educatie sunt cei care depasesc mediocritatea lui Cheloo. Restul sunt la acelasi nivel cu el sau mai jos.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Diferenta dintre educatie si abuz

Astazi am citit un articol cu care n-am fost de acord, al lui Vulpescu. Intitulat „Tati, sunt obosita!”, articolul este despre faptul ca, copiii din scoala primara primesc teme pentru acasa si ca sunt obositi din cauza asta, de mentionat ca articolul a fost scris azi, 26 septembrie, pe semne, scoala, abia a inceput, si ei sunt deja obositi? ce-au facut toata vara? sa fim seriosi, toti invataceii, scolarii, liceenii si chiar studentii au ca perioada de relaxare intreaga vara, 3 luni de zile! Mai mult decat suficient sa-ti incarci bateriile si sa fim seriosi, scoala nu e precum munca, nu ai mai mult de cateva ore ocupate din zi, in plus, cine a zis ca viata ti se termina dupa copilarie? responsabilitatile cresc, timpul liber, scade, dar nimeni nu poate sa zica ca ti se termina viata, apropo de asta, recomand acest video de 3 minute.

Eu am comentat la articol si i-am spus ca nu sunt de acord ca, scolarii, dupa ce termina programul de la scoala sa aiba restul zilei liber, parerea mea e ca temele sunt necesare pentru ca antreneaza creierul. La scoala ti se preda un lucru, cand faci temele acasa, pui in practica sa vezi ce ai inteles cum si cat. Matematica, stiintele exacte si chiar limba romana au nevoie de mare exercitiu pentru formarea unui om de succes. Daca vrei ca al tau copil sa fie un ratat agramat dupa terminarea scolii/liceului, ok, atunci lasa-l, tata/mama, liber si nu-i cere socoteala pentru situatia scoalara si gata, dar daca vrei sa fie un om capabil de rezolvare a problemelor, sa fie un copil sigur pe el si fericit, atunci intereseaza-te de evolutia lui.

Corect, nu sunt de acord sa-l fortezi, sa-l ameninti, sa-l faci sa invete de frica, asta e cu totul altceva. Disciplina, insa, este necesara. Trebuie gasit un echilibru intre munca si recreere, asa functioneaza omul. Nu este bine nici prea mult efort, nici prea multa relaxare, de ce? simplu, excesele nu sunt bune. Daca muncesti/inveti prea mult, innebunesti, obosesti, te imbolnavesti etc daca te relaxezi prea mult, uiti cum e sa ai responsabilitati, iti iesi din mana, te atrofiezi si n-o sa mai fi in stare sa rezolvi nimic, niciodata si lucrurile usoare incep sa ti se para grele.

Daca printre cei care-mi citesc articolele se afla parinti abuzatori care nu-si primesc copiii acasa daca n-au 10 pe linie, nasol moment, dragi parinti, schimbati-va atitudinea, invatati-va copiii ca trebuie sa invete pentru ei, nu pentru voi, si ca trebuie sa o faca in mod corect, sa combine efortul cu relaxarea. Acelasi sfat il am si pentru extrema cealalta, nici prea multa joaca/relaxare/pauza de invatat nu e buna, cazi in extrema cealalta.

Un proverb vechi spune ca „omul cat traieste, invata” asa ca, cum ai putea sa fii un parinte atat de inconstient incat sa spui ca, copilul nu trebuie sa invete suplimentar? sa nu mai spun ca scoala te transforma in robot, retinand doar ceea ce ti se preda la scoala, nu rezolvi nimic, studiind in afara orelor de curs, iti poti alege ce-ti place si sa aprofundezi, poti invata ceva real, poti eventual sa vezi scopul pentru care ti s-a predat ce ti s-a predat. O spun din perspectiva unei tinere care a terminat liceul cu 6 ani in urma, care a trecut si prin generala si gimnaziu cu teme zilnice si de vacanta si care n-a murit, mai mult, nu e nici agramata, nici suprastresata si nici nefericita. De asemenea, pot spune ca am avut o copilarie fericita, cu iesit afara la rasarit si intrat in casa la apus (vara, evident), cu fotbal, bicicleta, catarat in copaci, de-a vati ascunselea, sotron, patine cu rotile/role si multe altele. Asadar, se poate, trebuie doar echilibru.

P.S nu vorbesc despre faptul ca sistemul nostru de invatamant nu este tocmai sanatos, dar, din pacate, este ceea ce avem si momentan nu se poate schimba, asa ca, pana atunci, invatati sa va adaptati corect, asa cum am facut-o toti pana acum.

P.S 2 De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Invatati din greseli, nu le continuati!

Am vrut sa scriu un articol despre alegeri gresite pentru ca ma lovesc tot mai des de asta iar durerea celorlalti – ma doare. As vrea sa-i invat si pe ei ce stiu eu si as vrea sa vad mai putina suferinta in jur.

Evenimente recente din viata mea mi-au aratat ca oamenii se tem sa-si analizeze viata in amanunt, se lasa dusi de val sperand ca furtuna va trece si lucrurile vor reveni la normal. Nu isi dau seama ca se expun riscului major de inec ori pur si simplu il accepta resemnati.

Ma refer la tot felul de alegeri facute in viata, la ce scoala ai ales, in ce ti-ai investit banii, cu cine ai ales sa ai o relatie sau chiar sa te casatoresti, ori cand ai ales sa ai copii si asa mai departe. Toate astea se pot intampla gresit. Care e diferenta dintre ele? cu cat sunt lasate mai mult la stadiul de greseala, cu atat repararea lor devine mai grea sau necesita costuri mai mari. Si cand zic „costuri” nu ma refer doar la bani.

De ce va e frica sa renuntati la ce nu va face fericiti sau la ceea ce va face sa actionati gresit? stiu ca e greu, e cel mai greu lucru dar este un rau necesar, asemenea unei masele care s-a stricat, daca nu o tratati, la un moment dat veti ramane fara ea, ceea ce este un cost enorm.

Sa luam exemplul cel mai des intalnit – relatiile amoroase. Sunt oameni care desi nu se inteleg bine in relatie, se casatoresc iar in timpul casatoriei, desi nu se cunosc total nici pe ei insisi nici intre ei, iau decizia de a avea copii. Peste ani, isi dau seama ca lucrurile nu mai pot continua si divorteaza. Care sunt costurile? pe langa faptul ca ai lor copii vor suferi, ei nu mai au aceeasi ani, le va fi greu sa-si refaca viata, si sa nu mai vorbim de toate lucrurile materiale pe care le au in comun. Daca ar fi rupt acea relatie mai devreme, costurile, nu erau semnificativ mai mici?

Oricum, indiferent de situatie, greselile trebuie reparate atat cat se mai poate face ceva, indiferent de costuri, aproape intotdeauna exista un cost si mai mare in cazul in care alegi sa amani rezolvarea problemelor si te adancesti si mai mult in acea decizie gresita.

Deciziile gresite nu iti vor da pace toata viata, intodeauna vor aparea momente in care iti vei aminti ca nu trebuia sa faci asta si ca ai putea sa renunti, vor aparea frustrari si impacturi negative asupra celor din jur iar in conditiile astea, lumea nu are cum sa devina mai buna. Din nou va zic, fiti curajosi, nu va mai temeti de nimic, fericirea este usor de atins, trebuie doar sa o constientizati. Iar o mare greseala pe care o fac oamenii e ca asteapta o anumita persoana sa-i faca fericiti, nu, nu ceilalti ne fac fericiti, ceilalti trebuie sa NU ne faca NEFERICITI, atat.

Cum va dati seama daca ati luat o decizie gresita pe care o continuati? sunteti tristi mai mereu, nu va mai bucurati de lucruri, nu simtiti ca traiti, sunteti mereu stresati si asa mai departe. Eliminati toate lucrurile din viata voastra care va fac sa va simtiti astfel si veti avea de castigat.

Ce-i drept unele lucruri se pot repara, dar daca ai incercat deja si situatia persista, e clar ca trebuie eliminata defintiv din viata ta. Unele lucruri nu se mai pot remedia niciodata sau se pot remedia doar cu foarte mari costuri, de aceea este foarte important sa gandim mult inainte de a lua decizii importante iar ca deciziile in viata sa fie cele corecte, un rol foarte important in are AUTOCUNOASTEREA.

Autocunoasterea nu este usor de realizat, cere timp si studiu intens asupra propriei persoane dar merita. Viata este scurta, dar deciziile gresite o fac si mai scurta. Mai bine alocati o buna parte autocunoasterii, astfel veti stii ce vreti, nu va veti multumi cu altceva, nu veti face compromisuri pe care nu le puteti duce si asa mai departe.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Solidaritatea – floare rara

Cam toate ideile mele de a scrie imi vin din interactiunea cu oamenii, bine-nteles. Astazi am vorbit cu o cunostinta mai veche careia i-am povestit despre ce-am mai facut si printre altele i-am spus ca m-am lovit de 2 ori de lipsa solidaritatii in doar cateva saptamani. Sunt motociclista si rollerita, cu ambele gasti am avut experiente neplacute in sensul ca eu sunt o persoana cu principii. Sa le luam pe rand:

Prima data am iesit acum cateva saptamani cu cativa motociclisti, ei m-au invitat, le-am spus ca daca merg tare eu nu vin, au spus ca merg incet. Am plecat cu ei si am avut supriza sa aflu ca la ei incet, inseamna viteza sub 100 km/h dar peste viteza legala, desi eu le specificasem sa mergem legal (maxim 60 km/h). M-au lasat in urma si asa mai departe, ma asteptam oarecum, pentru ca ii stiu, dar ma gandeam ca daca m-au chemat, chiar vor sa ne plimbam, nu sa alergam asa ca m-am dus. Cum ziceam, am fost dezamagita, ei au motociclete de viteza, eu am o motocicleta mai slaba, pe langa ca nu este posibil fizic sa tin pasul cu ei, mai este si constiinta, eu sunt constienta ca in oras este periculos atat pentru mine cat si pentru altii sa nu merg cu viteza legala asa ca „o las moale”, asadar, unde este solidaritatea? de ce ma mai chemi sa „te plimbi” cu mine daca tu te plimbi de fapt, singur? nu am apucat sa le zic dar intentiile lor, oricare ar fi alea, ma lasa rece, daca incearca sa-mi demonstreze ceva nu inseamna nimic pentru mine asa ca mai bine sa o lase balta, i-as fi linistit eu daca aveam cu ce, dar asta e alta poveste.

A doua experienta am avut-o cu rolele, am iesit in parc cu mai multi oameni pasionati de role, din nou, sa ne plimbam, avand diferite niveluri de pregatire, eu, fiind printre cele mai inalte. Am intalnit o persoana care desi era ca nivel sub mine, nu ii astepta pe cei mai slabi ca ea si intrebarea mea era de ce a mai iesit cu noi daca nu ne plimbam impreuna? daca e fiecare pentru el si fiecare face ce vrea, de ce nu iesim separat? din nou, unde e solidaritatea? eu as fi putut sa demonstrez ceva daca voiam, sa o iau inainte, sa ma duc sa ma dau pe rampe, orice altceva ca doar, vorba aia, de ce sa ma cobor la nivelul lor? am acceptat sa merg cu ei ca sa impartim o pasiune.

Multi oameni nu inteleg acest principiu, in viata, uneori nu e vorba de a fi cel mai cel, ci de a fi alaturi de ceilalti, asta inseamna sa fii solidar. Personal, intotdeauna am acceptat sa ma alatur unor grupuri pentru diverse activitati care aveau si membri sub mine ca nivel de pregatire dar am facut-o cu scopul de a-i ajuta, a-i invata, sau a ne imprieteni si a face acel lucru comun impreuna, nu pentru a demonstra ceva.

Lipsa solidaritatii este un alt lucru pentru care lumea se duce de rapa, putini mai stiu sa imparta din cunostintele si timpul lor si de a se bucura impreuna cu ceilalti de un lucru, majoritatea legaturilor sociale au devenit prilej pentru demonstratia calitatilor si a puterii, mare gresala, mare lipsa de omenie. Sper sa intelegeti aceasta lectie de viata si sa procedati bine la randul vostru, pe viitor.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Cum, nu stii cine e….?!

Cum mi-a venit ideea sa scriu articolul asta? acum cateva luni mi s-a pomenit de Valentino Rossi, iar eu, desi motociclista de la jumatea lui 2014 (consider ca inclusiv in scoala am facut motociclism) nu auzisem de el, si am spus indiferenta „nu stiu cine e”. Mi s-a raspuns cu o mirare incredibila, „cum, nu stii cine e?”. Deschizand o paranteza ulterior m-am gandit si la o replica la intrebarea asta pe care o s-o dau de fiecare data cand mi se pune intrebarea asta si anume „dar el/ea stie cine sunt eu?”.

Stiu, aparent pare stupid, vorbim de oameni celebri din anumite domenii, de anumiti sportivi etc dar sa fim seriosi, nu toata lumea ii stie pe toti, de ce trebuie sa ne comportam asa? de ce nu putem raspunde pur si simplu cu „Este cineva care….” si sa ne vedem de treaba? de ce trebuie sa-l facem pe ala sa se simta mai jos? sa se simta un nimic? da, pentru ca vrei nu vrei, daca ai legatura cu un anumit domeniu si ti se da exemplu un nume d-asta greu si mai esti si mustrat ca n-ai auzit de el, brusc s-ar putea sa-ti scada putin stima de sine la modul „aaa, pai cine sunt eu sa fac nu stiu ce ca uite ce mare a fost ala”.

N-am inteles niciodata de ce oamenii isi aleg idoli, eroi, oameni pe care ii venereaza efectiv. Cum poti sa crezi despre cineva ca e cel mai bun dar sa vrei sa ajungi ca el? stim bine, sau, ma rog, cei constienti, ca nu exista doi oameni la fel si ca succesul unuia nu va fi si al altuia. Nu ma refer la cei care au fost campioni ani la rand intr-un anumit domeniu pentru ca au fost si altii care s-au aflat pe aceeasi pozitie ca si ei dar asta nu inseamna ca au ajuns la fel acolo, pun pariu ca nu au avut idoli chiar pe cei pe care i-au intrecut.

Oamenii care au ajuns sus si merita asta din plin sunt foarte putini, ca sa fii deosebit intr-adevar, sa fii deasupra tuturor, e nevoie de genialitate, e nevoie de unicitate, de originalitate, or sa-mi dai exemple ca Valentino Rossi care e din genul de oameni care nu va fi atat de adanc scrijelit in istorie precum Enstein sau Eminescu al nostru, esti infantil. Oricum m-am uitat de curiozitate la cateva curse de ale lui si de cateva ori cand a castigat „a jucat murdar”, pai nume d-astea imi dai? apropo, asta, dupa parerea mea spune multe si de caracterul tau. Oamenii care dau nume d-astea sunt genul de oameni care cred ca victoria conteaza mai mult decat competitia, mai mult decat oamenii. Pentru ei nu conteaza cum a fost obtinut succesul ci doar ca a fost obtinut. Ei, dragilor, aflati ca mie imi pasa cum a fost obtinut succesul si cine „joaca murdar”, pentru mine, nu e campion, indiferent de clasament, dimpotriva, e ultimul clasat pe lista celor respectati de mine sau nici macar nu apare acolo.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Copiii sunt persoane!

Am sa va spun ceva ce pe multi dintre voi s-ar putea sa va socheze dar copiii gandesc! Da, gandesc! Atat cat pot, la nivelul lor, ei isi pun intrebari, analizeaza, raspund la provocari, cauta solutii si asa mai departe. E nedrept din partea adultilor sa-i trateze ca pe niste marionete sau ca pe niste gunoaie, mucosi etc, cum se intampla in multe dintre cazuri.

Am vazut des pe strada oameni care se poarta urat cu copiii lor, profesori care se poarta urat cu elevii, oameni care trateaza de sus copiii/adolescentii de parca ei le-ar stii pe toate.

Un singur lucru trebuie sa se schimbe in comportamentul acestor oameni si anume atitudinea. Pur si simplu trebuie sa inteleaga ca oamenii tineri si copiii trebuie tratati exact ca pe cei de varsta lor. De ce? un raspuns vi-l ofera Andra in articolul de aici, este vorba de faptul ca majoritatea oamenilor cu tulburari de comportament, care nu duc o viata sanatoasa, care nu se descurca in viata, care au probleme psihice/emotionale, cea mai mare parte din ei sunt asa din cauza felului in care au fost tratati in copilarie. Socant pentru unii dintre voi, nu-i asa?

Un copil este ca orice alta fiinta care creste, de cand se naste si pana ajunge la maturitate se transforma iar aceasta transformare poate fi buna sau rea in functie de tratament/mediu. Daca in timpul transformarii sale are parte de tratamente negative, inevitabil rezultatul va fi unul negativ.

Trag un semn de alarma pe care au inceput sa-l traga si cat mai multi psihologi buni si anume FITI ATENTI CUM VA TRATATI COPIII si nu numai pe-ai vostri! Pentru cine nu a auzit exista termenul de „parenting”. Este un fel de disciplina pentru parinti, cu alte cuvinte ii invata cum sa-si creasca copiii intr-un mod sanatos.

Iata un simplu test adresat parintilor, are titlul „Vrei sa stii cum se simte copilul tau? pune-te in locul lui si intreaba-te: ” dupa care, sunt cele 7 intrebari:

  1. Cum m-as simti daca cineva m-ar obliga sa mananc tot ce mi s-a pus in farfurie?
  2. Cum m-as simti daca altii ar vorbi despre mine, ignorandu-mi prezenta?
  3. Cum as reactiona daca doi oameni pe care-i iubesc s-ar certa in fata mea?
  4. Ce as simti daca mi s-ar spune mereu ca nu sunt bun si ca ma port prosteste?
  5. Cum m-as simti daca preocuparile si grijile mele nu ar fi luate in serios?
  6. Cum m-as simti daca atunci cand vreau sa vorbesc, mi s-ar spune, scurt, sa tac?
  7. Cum m-as simti daca, atunci cand sunt trist, cei pe care-i iubesc m-ar certa si m-ar batjocori doar pentru ca am varsat o lacrima?

Iata 7 intrebari de bun simt care ar reduce mult din suferinta copiilor (a se intelege „progenitura”, nu doar persoana in primii ei ani de viata) daca parintii acestora si le-ar pune din cand in cand.

O alta lectie de parenting o puteti lua din acest album cu imagini animate – imaginile in engleza si le gasiti aici iar pe cele in limba romana aici.

Am vazut un clip dintr o campanie antifumat pe care va invit sa-l urmariti aici si care mi-a adus aminte de felul in care sunt tratati copiii din punct de vedere al respectului, al dreptului la o parere, al dorintelor si am vrut sa scriu acests articol. Nu in ultimul rand, mi-a adus aminte de acest aspect nepotica mea de numai 9 ani pe care a preocupat-o situatia mea scolara cand aveam mari probleme la o anumita disciplina.

Ca o concluzie, trateaza-ti fiul/fiica, cum ti-ar placea tie sa fii tratat/a, indiferent de varsta acestuia/eia.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Răutățile sunt doar frustrări etalate

Am trecut deja de prea multe ori prin asta cat sa-mi dau seama si singura, dar m-a ajutat si terapeuta cand am fost la niste discutii cu ea.

Sunt oameni care vor aduna diferite frustrari in relatia cu tine, oricare ar fi aia, de prietenie, de iubire sau de orice alta natura si se vor revarsa asupra ta mai devreme sau mai tarziu. Acele frustrari se vor manifesta de cele mai multe ori ca acuzatii si alte rautati, exagerari si pareri de rau la adresa ta. Trebuie sa ai un nivel extrem de inalt de inteligenta emotionala ca sa nu te afecteze aceste lucruri pentru ca, de cele mai multe ori, persoana care le scoate la iveala inseamna ceva pentru tine si atunci e cu atat mai greu sa ignori ce-ti spune.

Trebuie sa fii constient de un lucru insa, persoana care revarsa frustrarile asupra ta, de cele mai multe ori este imatura emotional si reactiile ei sunt normale. Un om care nu poate sa-si gestioneze emotiile si dorintele, le transforma in frustrari pe care le transmite mai departe la un moment dat.

In momentele lor de furie, cand frustrarile ies la suprafata si se revarsa asupra ta, incearca sa-ti pastrezi calmul si, la un moment dat, sa te indepartezi de persoana respectiva pentru ca nu-ti va face bine in viata. Poti incerca sa-i arati comportamentul si sa vezi daca si-l corecteaza insa daca crezi ca munca ar fi in zadar, renunta.

De cele mai multe ori nu suntem responsabili pentru ceea ce simt ceilalti insa ei ne vor face responsabili, atat pentru lucrurile rele cat si pentru lucrurile bune din viata lor dar adevarul este ca fiecare in parte este direct responsabil de fericirea cat si de nefericirea lui si cand va intelege asta va putea avea mult mai mult control asupra vietii sale.

Parerea mea e ca una din cauzele care provoaca frustrari unei persoane in diversele relatii cu alti oameni este cand ea incearca sa incalce din drepturile regasite aici. Multi oameni au impresia ca li se cuvin lucruri (sau ca lucrurile trebuie sa se intample intr-un fel favorabil lor) si atunci cand nu le obtin (sau cand nu se intampla asa), devin frustrati si gasesc si un vinovat (si de cele mai multe ori nu pe ei insisi), nefiind constienti ca acest lucru nu este tocmai pozitiv.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.