Teama de înec indusă, reală dar nejustificată

Cei mai mulți oameni care se tem de înec, nu știu să înoate și sunt adulți. Sunt și copii care nu știu să înoate și se tem de înec dar aceștia sunt mai puțini însă cu toate astea, sunt mai multe cazuri de înec la copii decât la adulți pentru că atunci când ești mic, ești mai curajos pentru că ești inconștient. Majoritatea adulților care se tem de înec, cum am spus, nu știu să înoate, dar totodată nu știu nici faptul că poți învăța oricând să înoți și că nu te poți îneca pur și simplu doar pentru că nu știi să înoți, atâta timp cât ești asistat.

Atenție, nu vorbesc de fobii, grad înalt de frică față de ceva care nu se poate rezolva ușor, vorbesc de cazuri de încăpățânare crâncena și neîncredere în cel care e capabil să te învețe să înoți.

Am spus în titlu de teama de înec că este indusă, reală dar nejustificată pentru că ea a luat naștere din cauză că s-au auzit diverse cazuri de înec la televizor, s-au mai auzit din stânga și în dreapta de la alții care nu știu să înoate ca te poți îneca și așa mai departe și a ajuns și la urechile altora care nu știu să înoate dar au luat de bună această teamă fără să înțeleagă unele lucruri și fără să fi experimentat ei înșiși vreun moment în care erau să se înece.

Ceea ce nu știu cei care se tem nejustificat (adică doar pe baza zvonurilor) de înec, este că înecarea cu apă se produce atunci când ai înghițit suficient de multă apă atât pe gură cât și prin căile respiratorii încât să te duci ca bolovanul la fund și să nu te mai poți ridica singur iar având plămânii plini cu apă, deci, nemaiavând aer, te sufoci și mori (în cazul în care nu ești SALVAT la timp pentru că oxigenul tău nu este tot doar în aerul pe care îl ai în plămân, ci în moleculele din sânge dar asta este altă poveste și e cale lungă până să se ajungă la acest punct).

Înecarea cu apă nu se produce pur și simplu și este aproape imposibilă atunci când ești asistat de cineva care te poate susține la suprafață sau te poate salva în cazul în care te duci la fund. Înecarea cu apă se produce în câteva minute, nu în secunde, iar ridicarea persoanei la suprafață se poate produce în câteva secunde fără probleme, precum și menținerea ei.

Am mai mulți prieteni care se tem de înec total nejustificat. Într o piscină în care adâncimea maximă este de nici 2 m și în care ești înconjurat de oameni, ai marginea bazinului lângă tine și ești asistat de cineva cunoscător, ar trebui să-ti ofere mai mult decât relaxarea necesară pentru a te calma și a învăța liniștit principiile de bază ale înotului însă unii oameni pur și simplu nu pot gândi limpede, de ce? nu știu.

Scriu acest articol cu scopul de a-i convinge – pe cei care sunt concentrați pe teama lor – să-și îndrepte energia spre gânduri mai bune și nu spre cele negre care le umple capul atunci când sunt în apă – „mă înec, mă înec, mă înec”. Cheia este încrederea în ceilalți oameni, nu neapărat în sine, cum ar crede unii dintre ei. Șocați? repet, CHEIA ESTE ÎNCREDEREA ÎN CEILALȚI. Citiți mai departe și o să înțelegeți la ce mă refer. Trebuie să înțelegeți că nu sunteți singuri și că în viață nu puteți face totul singuri. Depinde de tine să învingi teama și depinde de tine să primești sfaturile utile de la ceilalți dar siguranța ta depinde de ceilalți până când vei învăța să înoți și asta este ceea ce trebuie să ACCEPȚI nu să eviți, nu să negi.

Am întrebat suficient de multe persoane dacă erau vreodată să se înece sau dacă cunosc cazuri de înec și cum s-au întâmplat. O să fiți surprinși că niciunul nu mi-a răspuns chestii banale de genul „eram în piscina la 2 metri, asistat, și deodată m-am dus la fund”, nu, răspunsurile sunt diverse și din ele trebuie să înțelegeți că înecul se produce din cauza unor factori externi și nu a faptului că nu se știe a înota (exceptând cazurile în care te aventurezi nesupravegheat la apă adâncă iar cel mai des se găsesc în această situație copiii sub 10 ani).

Cazurile de înec despre care mi s-a povestit sunt cel mai des întâlnite la marea neagră când marea e tulbure și are curenți puternici și valuri mari. Trebuie să înțelegi că nu s-au înecat oameni care nu știau să înoate (sau foarte puțini) ci înotători buni, dar oricât de bun ai fi, nu te poți împotrivi forței naturii care efectiv te bagă cu capul la fund și te ține acolo. Asta s-a întâmplat când s-a murit din înec la mare, în 99% din cazuri, curenții au fost de vină, iar curenții, sunt un factor extern pe care nu l-au putut învinge. Celălalt de 1% era vorba de persoane care nu știau să înoate și s-au aventurat singure în larg, din nou, cel mai mult este vorba despre copii. Alte cazuri în care a fost aproape să se producă înecul a fost șocul termic în contact cu apa foarte rece, din nou, un factor extern. Și așa mai departe. Am auzit cazuri de extenuare, din estimare proasta a distanței de înot, am auzit de suprasolicitare din alte motive și exerciții de scufundări fără pregătirea necesară și de copii nesupravegheați de părinți. Nu am auzit de niciun caz de adult care nu știa să înoate și s-a înecat lângă cel care voia să-l învețe. Așa că terminați cu prostiile, dacă chiar vreți să înotați, aveți încredere în cel care vedeți că știe și vrea să vă învețe lucrul ăsta, mai ales pentru că voi ați cerut-o. Nu puteți învăța să înotați dacă doar vă doriți dar nu acționați în sensul ăsta și prin acțiune mă refer că trebuie să vă învingeți teama prostească care vă domină, adică, să aveți încredere în cel de lângă voi! Încrederea în cel ce va supraveghează este cheia relaxării și a renunțării la teamă. Trebuie să înțelegeți că și la un curs de înot dacă vă duceți, nu vă va da un colac și vă va lăsa în apă la 1.5 m, nu, tot la 2 m vă va învăța să înotați și asistați de echipamentul necesar și îndrumarea necesară. Nimeni nu s-a născut învățat și așa am învățat cu toții, (dintre cei care știu) așa că dacă nu aveți încredere în cei care știu deja și vă pot învăța, voi nu veți învăța niciodată singuri ci poate mai rău, vă veți mări teama pentru că veți adopta comportamentul nepotrivit care vă va duce în situații neplăcute.

Suntem înotători înnăscuți (noi, oamenii) doar că pe parcurs uităm dacă nu practicăm și apoi ne temem ca proștii de zvonuri. N-o să știți niciodată cum este și o să vă temeți mereu de necunoscut, pentru că tot ceea ce nu încercați, ESTE NECUNOSCUT VOUĂ ȘI DE ACEEA VĂ TEMEȚI.

Și ca o concluzie o să vă dau și exemplul meu – pe scurt – cum am învățat să înot. Aveam 13 ani și am mers la piscină cu prietenul meu cel mai bun, el avea 12 ani însă făcea polo, știa să înoate foarte bine. Am mers la bazin de 2 m și el mi-a spus că mă învață să înot. Era lângă margine, mi-a spus să sar în apă, i-am spus „ai înnebunit, nu știu să înot!” și el mi-a spus „stai liniștită, sunt aici”, mi-a spus de asemenea că după ce sar, să ating fundul cu picioarele, să mă ridic la suprafață și să calc apa, adică să dau din mâini în lateral și din picioare în jos și lateral. Nu am stat foarte mult pe gânduri pentru că aveam încredere în el că știe ce spune, am făcut fix ce mi-a spus și totul a decurs natural, fără teamă, fără panică fără surprize. De ce? pentru că mi-a explicat ce se va întâmpla, am avut încredere în el și s-a întâmplat așa. Ceea ce ne sperie, este necunoscutul. De atunci nu pot spune că am învățat să înot, pot spune doar că stăteam la suprafață și mă deplasam prin diverse căi prin apă, fără să ating fundul bazinului. De atunci nu mi-a mai fost teamă să intru în apă adâncă singură. Singurul curs de înot pe care l-am făcut a fost la vârsta de 25 de ani și a durat doar o lună pentru că îmi doream să învăț să înot cu adevărat, adică tehnic, și să sar în cap. Atât. Sper că v-am lămurit.

Succes!

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: