Poti sa iubesti si sa fii atras de altul/alta?

Raspunsul e „da, poti”. Poate cativa dintre voi veti fi socati la un asemenea raspuns, si, probabil, mai mult femeile pentru ca barbatii sunt predispusi la infidelitate din cauza imaturitatii emotionale si a faptului ca sunt pragmatici si vad chestia asta mai mult ca pe-o satisfacere a nevoilor fizice, ceva pragmatic, insa adevarul este ca oricare dintre noi suntem predispusi la infidelitate pentru ca oamenii sunt diferiti si exista atatea combinatii in care ne-am putea simti bine.

Acum vreau sa vorbesc despre ce face diferenta. Simplu – decizia noastra. Este decizia fiecaruia, in fiecare moment cu cine vrea sa fie insa asta trebuie sa fie o decizie pe termen lung, nu una la cateva zile sau saptamani. Tentatiile sunt la tot pasul iar nevoile sunt diverse si cum nu prea exista cineva sa ne satisfaca toate nevoile, tot timpul va exista tentatia de a mai satisface si din celelalte nevoi insa important este sa ne oprim la cateva mai importante si sa gasim persoana respectiva ce ni le poate indeplini si sa ramanem la ea! Daca pe parcurs prioritatile noastre se schimba, schimbam persoana, nu incercam sa prindem doi iepuri! Asta este abordarea sanatoasa, desigur, fiecare face cum vrea desi ar trebui sa ne gandim si la cum ii afectam pe cei din jur.

Pe parcursul vietii, cat timp vei fi in relatie, vei avea nenumarate ocazii sa fii atras de cineva si sa atragi la randul tau insa asta nu inseamna ca trebuie sa se si concretizeze in ceva. Pastreaza-ti mintea limpede si adu-ti aminte de alegerea facuta, respecta-ti-o, respecta-te si respecta-l pe cel de langa tine! Iubirea adevarata este o alegere, nu o intamplare si ea trebuie facuta zilnic. In ziua in care alegi sa nu-ti mai iubesti partenerul, ar trebui sa pleci de langa el si nu gandi ca il parasesti ci ca ii oferi libertatea de a alege la randul lui. Si este valabil si invers, atunci cand partenerul tau pleaca, nu inseamna ca ai fost parasit ci ca ai posibilitatea sa alegi mai departe.

S-ar putea ca pe moment, atunci cand tentatia apare sa va simtiti bine si sa nu va imaginati nimic rau insa credeti-ma, s-ar putea sa va coste foarte scump pe termen lung, exact ca in orice alta afacere deoarece iubirea se construieste cu rabdare, implicare, investitii serioase de timp, emotii si chiar bani. Ori sa arunci totul la gunoi pentru un impuls de moment, este mult mai costisitor.

Ganditi-va la asta data viitoare cand veti fi atras de cineva.

Nu spune nimeni sa nu va bucurati de apreciere, sa lasati egoul gadilat, sa va creasca un pic stima de sine etc insa opriti-va la ganduri si nu treceti mai departe la fapte.

Asadar, cum spune si Vulpescu – asumati-va alegerile. Mai departe va las sa cititi articolul lui pe acelasi subiect.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: