Trebuie să mergem la școală/liceu/facultate?

Asta este un articol pentru persoane prea tinere sau pentru persoane imature care cred că în viață se pot obține lucruri bune și fără muncă. Vă înșelați, totul se obține prin diverse forme de muncă, de voi depinde doar CUM alegeți să munciți.

Acum câteva zile, Vlad Grigorescu a făcut un video în care se dezbătea subiectul bacalaureatului, că dacă trebuie luat sau nu și așa mai departe.

Eu o să vă spun părerea mea, mai ales prin prisma faptului că abia ieri (18 iulie) mi-am dat licența și sunt oficial absolventă a facultății de informatică din cadrul ASE-ului. M-am chinuit cu ea, nu am fost o elevă eminentă și am făcut 6 ani de facultate și am așteptat încă 1 an să dau licența dar asta a fost mai mult pentru că, este o facultate grea, de prestigiu, care merita terminată, și am avut aceasta ambiție, să o termin însă nu era singurul motiv. Am cheltuit mulți bani și am consumat mult timp în această facultate, așadar nu voiam să fie degeaba, în plus, aveam nevoie de o diplomă pentru scutirea de impozit. Pentru cine nu știe, cei care lucrează în domeniul IT și au facultatea terminată, cu licență, sunt scutiți de cei 16% impozit pe salariu.

Bun, revenind la întrebarea din titlu, situația stă în felul următor: avem o societate construită prost, un sistem de învățământ prost implementat și suntem forțați să ne aliniem cu turma; partea proastă intervine din cauza faptului că toți suntem diferiți și suntem capabili mai mult de anumite lucruri decât de altele, fiecare dintre noi.

Ce pot să spun este că majoritatea oamenilor pot termina școala, unii mai greu, alții mai ușor, la fel și liceul, și chiar facultatea. Totodată cu această implementare, ni se dă și impresia că nu prea avem ce face, și nu suntem învățați să gândim singuri și să ne descoperim vocația, așa că, majoritatea dintre noi se conformează să facă școala. Așa am fost și eu însă ce vreau să spun este că nu regret. M-a ajutat în găsirea unui loc bun de muncă și suficient de flexibil încât să pot face și altceva pe lângă, respectiv, să-mi construiesc o situație financiară mai bună.

Ideea este următoarea – dacă nu știi ce vrei de la viață, dacă nu știi să faci nimic concret, dacă nu știi cum îți vei câștiga pâinea, du-te la școală, du-te la liceu și fă și o facultate însă facultatea nu o face doar ca să fie, caută una care te va ajuta în domeniul tău sau care este căutată, pentru că dacă o faci doar ca să fie făcută nu te va ajuta la nimic, vei pierde timp, energie și bani, degeaba. Ideea este că fără să faci măcar liceul, în societatea din ziua de azi nu ai NICIO ȘANSĂ DACĂ NU ȘTII CE VREI. Așadar, fă școala, să ai diploma acolo, să te poți angaja măcar ca orice până descoperi din ce poți face mai mult și mai bine.

Dacă știi deja ce vrei, well, nu mai trebuie să-ti spun eu ce să faci dar, în mare, te-aș sfătui să devii cât mai bun în acel domeniu pe care l-ai ales, să înveți în permanență. Însă, indiferent de ce vei alege, trebuie să fii conștient de faptul că NIMIC pe lumea asta nu se obține UȘOR. Tot va trebui să muncești, fie că o faci învățând și obținând un loc bun de muncă, fie că o faci învățând pentru tine și dezvoltându-ți propriile abilități, tot va trebui să muncești, mult!

Așadar, trebuie să mergem la școală/liceu/facultate? prima aș spune că este obligatorie, măcar 8 clase, când ești copil și oricum habar nu ai pe ce lume ești, fă-le, apoi învață mai mult din ceea ce-ți dorești și poți face asta fie ducându-te la un liceu de profil, fie învățând acasă și muncind la planurile tale care te vor ajuta să-ți câștigi existența. Iar în cazul în care nu știi ce vrei, repet, ia-ți diplomele, sunt singura ta șansă.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: