Hai s-avem grijă de casa noastră – Pământul!

Astăzi aș vrea să abordez un subiect bio și vă recomand, foarte serios, să-l citiți până la capăt că vă privește pe toți.

O să încep cu un exemplu simplu pe care poate să-l înțeleagă toată lumea: fiecare om trebuie să mănânce ca să trăiască. Nu mai trăim pe vremea în care trebuie să vânăm, deci, mergem  la cumpărături de fiecare dată când ni se TERMINĂ mâncarea. Toți mâncăm diferit dar vom consuma unele alimente mai mult decât altele, alții mai mult, alții mai puțin. Consumăm aceste alimente fără să le producem noi înșine. Majoritatea avem o slujbă, din care câștigăm bani și cu care cumpărăm această mâncare, în schimb, acești bani, nu sunt investiți întotdeauna în a susține aceste surse de mâncare pentru că avem multe alte lucruri pe lângă precum tehnologia, distracția, adăpostul și așa mai departe. Ceea ce producem noi, în diferite domenii, nu compensează consumul imens ce există, sau, dacă momentan îl compensează, populația pământului este în creștere și în curând nu-l va mai compensa. Să nu uităm, că mulți dintre oameni câștiga bani și pentru serviciile oferite, nu neapărat pentru producție, respectiv, medicină, avocatură, psihologie și așa mai departe. Bun, ce vreau să spun este că mediul, în principiu, poate avea singur grijă de el dacă nu este influențat negativ, respectiv, dacă nu se consumă peste măsură și mai ales în alte scopuri decât în cele prin care se poate și reface, respectiv, animalele mor, se transformă în îngrășământ ce face pământul fertil și acesta la rândul lui crește plantele ce dau oxigen și așa mai departe. Dar, având în vedere că noi consumăm din toate punctele de vedere (apă, tăiem copaci, consumăm combustibili care dau dioxid de carbon și poluăm aerul, producem mult plastic care ajunge să rănească animalele, creștem forțat animale special pentru consum și în condiții oribile etc) producem foarte puțin în aceste domenii sau deloc și nici nu încercăm să reducem consumul, măcar; de aceea, fac apel la sinceritatea voastră să analizați cât de mult oferiți voi de fapt lumii din care consumați, vă întreb, chiar munciți 8 ore pe zi? chiar produceți ceva? sau doar ne facem că muncim? vă spun eu, foarte puține lucruri sunt făcute cum trebuie și foarte puțini oameni muncesc cu adevărat, restul fac umbră pământului degeaba (și aici vorbesc doar de clasa muncitoare dar mai sunt și pensionarii, și copiii)…”degeaba” în sens că nu produc nimic dar, ghiciți ce, CONSUMĂ! În acest sens lucrurile se vor dezechilibra foarte rău la un moment dat și omenirea va ajunge să supraviețuiască în chinuri în loc să trăiască bine.

Ce putem face? putem să ne implicăm mai mult, atât în a consuma mai puțin – mâncare (nu o mai aruncați, cumpărați cât mâncați, nu faceți exces etc), apă, energie electrică, gaz, hârtie, lemn etc (încercați să nu mai stricați lucruri ca să nu trebuiască înlocuite, încercați să aveți grijă de toate bunurile, ale voastre și ale celor din jur) – cât și în a da înapoi prin reciclare, prin plantare de copaci, prin diverse voluntariate făcute special pentru anumite treburi pe care nu le face nimeni sau le face foarte puțină lume pentru că nu e destinată să le facă ea (respectiv un gunoier strânge gunoiul dar și un IT-ist ar putea face asta într-o adunare „Let’s do it, Romania!”, de exemplu și tot el poate face mai putin gunoi prin a arunca gunoiul unde trebuie și nu pe stradă etc.

Am scris toate astea pentru că am purtat o conversație cu cineva care nu crede în confortul egal pe pământ pentru fiecare din locuitorii lui însă eu cred. Cred asta în condițiile în care fiecare pune umărul la treabă și dă ceva înapoi și nu trăiește doar ca să consume. Da, dacă toată lumea doar consumă și doar câțiva dau înapoi sau doar câțiva produc, în aceste condiții, pământul nu ne poate susține pe toți în mod egal și nici pe termen lung, cu atât mai mult cu cât ne vom înmulți.

Dacă vreți o lume mai bună, dacă vreți un viitor pentru locuitorii viitori ai pământului, întrețineți-l, este casa noastră, a tuturor cei de acum și din viitor!

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: