Nu merită oricine atenția ta

Aruncam un ochi pe news feed-ul de pe facebook și am văzut vreo două imagini cu mesaj care m-au făcut să vreau să scriu despre importanța care ar trebui sau nu acordată oamenilor din jurul nostru.

Prima era de la Word Porn și zicea ceva de genul cum că, odată cu vârsta îți dai seama de importanța unor lucruri din viața ta care pot fi afectate de oameni și de faptul că îți poți păstra calitățile pentru interacțiunea cu oamenii atâta timp cât știi care persoane trebuie să fie în viața ta și care nu, pentru că nu toți merită să fie. Odată cu vârsta, devii mai selectiv privind cercul social.

O să o comentez puțin și o să spun că da, e foarte important să avem oameni de calitate în jurul nostru pentru că doar ei ne pot susține evoluția și este important să putem oferi și noi la rândul nostru același sprijin. Relațiile dintre oameni trebuie să fie bazate pe interes comun și de calitate și bine-nțeles că nu toți se potrivesc acestui tipar. Mediul social este extrem de important pentru dezvoltarea ta ca om, alege-ți cu grijă prietenii și nu-ți fie teama să-i îndepărtezi politicos pe cei care nu corespund stilului tau de viață, pentru că este normal să fie asa, doar „cin’ s-aseamănă, s-adună”.

A doua imagine era referitoare la zilele de naștere și sugera că odată ce ți-ai șters ziua de naștere de pe facebook îți vei da seama că nimănui nu-i pasă de tine. De acord, personal, nu-mi pasă nici de propria zi de naștere, de ce ar trebui să-mi pese de a altora? e adevărat, dacă văd vreo notificare cum că e ziua cuiva, îi spun un „la mulți ani”, că, așa e frumos, însă nu înseamnă nici că-mi pasă, nici că trebuie să-mi pese de persoana respectivă. Pe de alta parte, dacă te chinui să ții minte ziua cuiva de naștere dar nu poți să-l ajuți când îți cere ajutorul, ce fel de păsare e asta? prefer să am parte de o grijă reală și nu de chestii neimportante. Sigur, faptul că ții minte ziua de naștere a cuiva, îi dovedești că i-ai acordat un plus de importanță, și este ok, însă dacă nu faci asta, nu înseamnă neapărat că nu este important deloc. De cele mai multe ori, importanța reală este asupra lucrurilor ce țin de grija persoanei respective, în general, respectiv referitor la sănătatea sa, la dezvoltarea sa, la starea sa emoțională și psihică, respectiv la integritatea sa. Deci, nu cred ca dacă nu ții minte data de naștere a cuiva, nu-ți pasă de el, și nici dacă ții minte data de naștere, îți pasă. Nu este o deloc o regulă.

Personal, prefer să mi se uite ziua de naștere și să mi se dea atenție atunci când am nevoie decât invers, dacă sunt amândouă, e plăcut, însă dacă prima lipsește, nu mă deranjează atât de tare și nici nu trag concluzia că nimănui nu-i pasă de mine, oricum, real, există foarte puține persoane cărora le pasă de noi, deci, sigur ținerea de minte a datei de naștere e relevantă? nu cred. Și, să fim serioși, majoritatea sunt ipocriți, au sute, mii de persoane în lista de prieteni pe facebook, ei țin minte data de naștere a tuturor? mă îndoiesc profund. Așadar, vedeți că orice părere de rău are și sens reciproc, trebuie doar să o gândești și invers.

Cu toții suntem oameni și merităm șanse și atenție însă, în funcție de modul nostru de viață, ne vom alege persoane în jur care corespund criteriilor noastre de selecție, cu care putem crea o legătură benefică pentru ambele părți, asta înseamnă societate, sistem, restul e doar politețe.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: