Cu toţii avem un bagaj emoţional în spate

Sunt o femeie care gândeşte puţin atipic şi probabil de aici incompatibilitatea cu gândirea şi comportamentul multora. Însă am să vă povestesc la ce mă refer.

Conduceam motocicleta de un an şi ceva însă la început am făcut mai multe greşeli şi mi-a mai căzut. I-am spart globuleţul de la maneta de frână iar fostul prieten i-a improvizat un altul pentru design (pentru că din punct de vedere funcţional era ok). Şi-a gravat numele pe acel nou globuleţ pentru că era o fire posesivă (unul din motivele pentru care este „fost iubit”) şi a vrut ca oricine mă vede cu motocicleta să vadă numele lui acolo. Eu am observat abia după un timp (din ce-mi amintesc) că a făcut acest lucru însă nu i-am dat importanţă. După ce m-am despărţit de el am început să ies cu alţi tipi. Cu unul dintre ei m-am apropiat ceva mai mult iar faptul că eu aveam gravat pe manetă numele fostului iubit l-a afectat peste masură şi mi-a spus că „Nu e normal aşa ceva!”. Eu i-am răspuns calm că nu m-a interesat şi că nu ar avea vreo valoare pentru mine, i-am explicat că nu e important şi că ignor total acel lucru şi că aşa ar trebui să facă şi cei din jur pentru că nu mi se pare normal să te afecteze chestii mărunte care nu au niciun impact real asupra prezentului. Serios acum, nici nu se observa ca şi conducator, cine se uită la maneta de frână?! însă nu asta este ideea.

Problema lui nu era asta, problema lui era că se temea că „mă va pierde” sau că nici nu mă are. Bine, în ambele cazuri avea dreptate, pentru că nimeni nu deţine pe nimeni şi deci, nu are cum să-l piardă, însă puţini sunt conştienţi de acest lucru. Faptul că eu aveam gravat pe o bucaţică de metal de 2 cm un nume – nu reprezenta nimic. Dimpotrivă, pentru persoane diferite putea să reprezinte orice: numele unui actor, al unui prieten apropiat, al tatălui, orice! Dar pentru că el ştia că acela e numele fostului meu iubit l-a afectat, lucru anormal din punctul meu de vedere. Nu mi se pare normal ca oamenii să fie afectați de trecutul unei persoane atâta timp cât el e trecut și nu prezent.

Toți cei care am ajuns la o vârstă avem un bagaj emoțional și un trecut și le vom purta cu noi toată viața însă asta nu înseamnă că trebuie să fim „pătați” în fiecare secundă a prezentului cu resturile din bagaj. Trecutul de aia e trecut, să fie uitat (eventual păstrate doar învățăturile din el) și nelegat de prezent.

E adevarat ca există persoane care nu s-au detașat încă de trecutul lor și îl aduc mereu în prezent prin comparații, prin amintiri, prin păstrarea atașamentului și se mint singure că nu mai au nicio treabă cu trecutul lor, însă nu trebuie să băgăm toți oamenii în aceeași oală (vezi și articolul meu referitor la aducerea trecutului în relații aici). Analizați persoanele și vă puteți da ușor seama dacă sunt sau nu detașate de trecut, în special, dacă interacționați suficient cu ele cât să începeți să le cunoașteți, bine-nțeles, vorbind despre trecutul lor. Astfel veți recunoaște dacă temerile sau așteptările lor care se leagă de trecut se manifestă în prezent.

Normal e ca atunci când intri într-o relație nouă să lași trecutul în urmă, cu excepția faptului când cel de lângă tine vrea să îl cunoască, dar tu, nu trebuie să acționezi în raport cu trecutul tău sau al lui. Fiți prezenți, raportați-vă la prezent, trăiți în prezent și construiți viitorul, lăsați trecutul acolo unde îi este locul – în uitare!

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: