Motocicleta NU este o jucărie

Astăzi am discutat cu cineva despre conducerea motocicletei și m-a făcut să-mi dau seama că ar trebui să spun lumii câte ceva despre acest hobby.

Nu pot să spun că am multă experiență pe motocicleta, conduc o motocicletă pentru categoria A2 (deși am permis de A), dar asta, pentru că îmi place și pentru că nu am nevoie de mare putere. Ca idee, se aplică și replica din Spider-Man – „o mare putere aduce cu ea o mare responsabilitate”.

Am doar două sezoane de condus și un total de vreo 12500 km dar am condus atât în oraș cât și în afara lui, pe frig, pe vânt puternic și pe ploaie, pe asfalt sau off road, atât singură cât și cu pasager; recunosc că din toate cea mai mare provocare este traficul – foarte mulți șoferi neatenți sau inconștienți.

Când am vrut să-mi iau motocicletă, majoritatea cunoscuților mei s-au speriat, au spus că este periculos – ei, nefiind pasionați, s-au luat după ce vedeau la televizor sau după ce auzeau în stânga și în dreapta referitor la accidentele în care sunt implicate motociclete. Câțiva au încercat să mă împiedice pe calea subtilă să cumpăr motocicleta – dându-mi exemple de oameni în comă sau nenorociți pe viață, alții mi-au spus pe față că n-am decât dacă vreau să devin donatoare de organe.

O cunoștință mi-a spus mai demult să nu tratez motocicleta ca pe o jucărie, și așa am făcut. Am tratat motocicleta ca pe o metodă de relaxare, învățând totodată din micile greșeli de începător. În trafic am respectat aproape mereu regulile de circulație și am fost mereu cu ochii-n patru pentru a evita orice posibil accident – lucru care m-a și ajutat într-adevăr să evit o grămadă de incidente neplăcute. Am trântit-o de câteva ori de pe loc, din neatenție și grabă – respectiv mergeam foarte încet (5 km/h) foarte sigură pe mine și a apărut ceva neprevăzut sau m-am speriat și am apăsat frâna față ceea ce a făcut ca motocicleta să se aplece în furcă și să o dezechilibreze surprinzându-mă cu picioarele sus (semn de siguranță) nu am apucat să o sprijin și am trântit-o. Din fericire au fost singurele dăți când am căzut – sper, și ultimile, și sunt șanse mari să fie așa dacă voi continua să merg cumpătat și cu atenția către ceilalți participanți la trafic.

De ce sunt atâtea accidente și de ce mor atâția motocicliști? din neatenție. Neatenția cui? uneori a șoferului, alteori a motociclistului, alteori ambele.

Este ceva pe lumea asta ce nu consider că e corect și anume faptul că unii oameni cred că li se cuvin lucruri. Nu, nimănui nu i se cuvine nimic, totul se câștiga prin forțe proprii, inclusiv respectul și protecția. Dacă vrei să nu fii tratat cu indiferență sau chiar ură, poartă-te ca atare. Majoritatea motocicliștilor își iau motociclete puternice și sunt tupeiști în trafic, lucru ce-i enervează pe șoferi – oameni și ei – și îi fac să reacționeze urât și indiferent (neatent) – lucru foarte periculos pentru motocicliști. Părerea mea este că atâta timp cat conduci legal și prudent nu ai de ce să te temi – motiv pentru care îi încurajez pe cei care vor să încerce viața pe două roți însă numai în condițiile astea. Adrenalina se obține pe circuit, nu în trafic, în trafic, riști multe: fie mori – și-i faci pe cei din jurul tău să sufere, inclusiv pe cel care „te-a omorât”, fie rămâi paralizat sau fără vreun membru sau două și suferi toată viața atât tu cât și cei dragi ție, merită? eu zic că nu.

Sigur, nimeni nu se gândește la aspectele astea, ei gândesc simplu „mie nu mi se poate întâmpla” așa, și dacă ți se întâmplă? cum dai înapoi? îți zic eu – nu dai! N-ai cum. Nu e mai ok să conduceți preventiv? eu zic că da.

Și că tot am ajuns și la condusul preventiv, ce implică el? păi, în primul rând respectarea limitei de viteză – într-un fel poți să eviți la 30-50 km/h, într-un alt fel.. nu poți să eviți la .. peste 60 km/h. (Sunt multe teste și clipuri pe tema asta – nu de nebuni au inventat limitele de viteză). Să te asiguri mereu când vrei să faci o manevră, fie că e depășire, fie că e oprire ( chiar și la semafor), fie că e o schimbare de direcție. „Ghicește” ce vrea șoferul din față, din spatele, din dreapta sau din stânga ta să facă – încearcă să aștepți atunci când nu ești sigur, rar se întâmplă să vezi manevre brusc, de obicei vezi călcarea benzii sau un semnal sau ceva, așteaptă! Asigură-te în permanență în oglinzi și în stânga și în dreapta în „unghiul mort” – nu doar când vrei să faci manevra ci și când e posibil să o facă alții și să nu te vadă – intuiește asta la intersecții sau rute alternative (pasaj / pod). Totodată, deși nu e prea legal, dacă mergeți printre mașini, faceți-o când ele stau pe loc și mergeți cu viteză mică (max 10 km/h), pentru a evita accidente urâte când se deschide o portieră de la vreo mașina în mod neașteptat. În curbe necunoscute sau pe drum necunoscut – mergi prudent – nisipul, apa și alte suprafețe – alunecoase sau intermediare – sunt dușmanii motocicletei. Periculoase sunt și curbele nesemnalizate sau înșelătoare.

Cam atât, sper să vă fie de folos, eu v-am împărtășit din experiența mea pentru a vă face conștienți nicidecum pentru a vă speria sau pentru a vă incuraja, restul, rămâne la alegerea voastră.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: