Depresia – o boală chinuitoare

Acum câteva zile am vorbit cu o prietenă despre subiectul ăsta, depresia, și tot acum câteva zile am cunoscut un băiat care mi-a povestit că a suferit, sau poate încă mai suferă, de depresie. Eu am suferit de depresie. Pot spune că știu câte ceva despre ea din cauza asta, și după felul în care e caracterizată la modul general de medici și de specialiști, și pe internet și așa mai departe.

Mai întâi de toate o să spun că nu e un articol științific, nu încerc să vă învăț chestii „ca la carte”, doar o să vă spun din perspectiva cuiva care a trecut prin asta și știe cu ce se mănâncă și vă spune că nu e de luat în râs.

Când am vorbit cu prietena mea și i-am menționat că am suferit din cauza depresiei ea a susținut, la început, că nu crede că eu am trecut prin depresie, că a fost doar o tristețe mai profundă. Vă spun eu care e diferența, ați fost vreodată triști? vă trece repede, așa-i? în câteva ore/zile maximum apoi sunteți ca noi. Depresia este tristețea aia înmulțită cu 100 sau cu 1000 împreună cu alte câteva manifestări urâte.

Am fost depresivă în perioada adolescenței, cam între 17 și 21 de ani. O să menționez că depresia nu apare brusc, ea se instalează. Practic începe cu tristețe manifestată des iar la un moment dat rămâi acolo, de aici și expresia „am căzut în depresie”. Depresia nu e ceva SF, automat când corpul nostru este în dezechilibru chimic, se întâmplă lucruri. Emoțiile influențează chimia din corpul nostru. Tristețea este o emoție care dacă este prelungită peste măsură scade din substanțele care ne fac fericiți (dopamina, serotonina). Asta face ca lucrurile să scape de sub control și astfel „cazi” în depresie. Cauzele care au dus la asta au fost multiple în cazul meu, moartea unui părinte, sărăcia, foarte multe responsabiliăți, suferința unei alte persoane foarte dragi și multe nevoi nesatisfăcute (precum nevoia de afecțiune, de apreciere). Cum s-a manifestat? nu mai aveam chef de nimic, nu mă mai puteam bucura de nimic, orice lucru făceam mi se părea greu, îmi venea să plâng din orice și mereu, mă gândeam să-mi fac rău (să mă sinucid, să mă prostituez, să mă închidă la pușcărie – lucruri venite din faptul că ai mei îmi dădeau impresia că sunt inutilă și mai mult, că fac rău în jurul meu, deci, voiam să-i scap de mine și eu să scap de tortura vorbelor jignitoare la adresa mea); dormeam mult, preferam să dorm cât mai mult, să visez, să scap de realitate. Cu fiecare jignire sau reproș la adresa mea din partea alor mei ma simțeam mai afectată iar durerea de moment era de nesuportat, simțeam că vreau să smulg carnea de pe mine ca să alung durerea, simțeam un nod în gât și-un ghem în stomac și simțeam că m-am închis într-o cușcă din care nu mai pot ieși, simțeam că am intrat într-un labirint plin de durere și tot ce e acolo e suferință; ce vreau să spun e că simți durerea asta la infinit. Cred că orice persoana în depresie simte aceste lucruri. În momentul în care o simte, simte că nu se mai termină.

Ce m-a ajutat să trec prin asta? fratele meu cel mare (deși nu a locuit niciodată cu mine, a încercat să m-ajute de la distanță), sportul (mă dădeam pe role), faptul că am ținut un jurnal în care scriam de fiecare dată când simțeam că e picătura care a umplut paharul (și credeți-mă, are multe pagini A4 pline) și chiar muzica, îmi place foarte mult să ascult muzică. Jurnalul m-a ajutat să mă descarc și să trec peste până în momentul în care cauza depresiei a dispărut. Responsabilitățile s-au diminuat, familia a încetat să mă mai molesteze psihic iar eu am început să-mi construiesc viața și să mă bucur din nou de lucruri.

Eu vreau să trag și un semn de alarmă totodată, să fiți atenți la cei din jurul vostru, în special la cei dragi pentru că cei care contează cel mai mult pentru noi ne pot ridica sau ne pot distruge, iar când familia îmi spunea că eu „joc teatru” când mă durea sufletul mai mult decât oricând, credeți-mă că e un lucru al dracului de dureros.

Probabil vă întrebați cum de unii chiar ajung să se sinucidă – nu știu, dar probabil ține și de faptul că nu au nicio motivație de a mai rămâne în viață în condițiile în care tot ceea ce trăiesc este suferință; cum am reușit să trec peste depresie? v-am explicat, de unde am avut putere – nu știu, de ce nu m-am sinucis? nici asta nu știu, tot ce-mi amintesc este că îmi doream să nu-i fac pe cei din jurul meu să sufere, cumva, conștientizam că, cuiva îi pasă de mine și nu voiam să-i fac rău, și m-am gândit inclusiv la religie, la frica de faptul că sinuciderea e păcatul suprem și nu mai poate fi iertat. Asta m-a împiedicat pe mine.

Tot ce pot să vă spun este că, ca să nu suferi de depresie, trebuie să ai un nivel extrem de înalt de inteligență emoțională, iar asta, din păcate, puțini o știu și și mai puțini reușesc să atingă un nivel înalt al acestui tip de inteligență.

Ca o concluzie, cauzele care pot duce la depresie sunt multiple iar de cele mai multe ori, sunt grandioase (moartea cuiva drag, sărăcia, datoriile, vinovăția, lipsa aprecierii, lipsa afecțiunii, suferința cuiva drag etc). Și repet, toate astea nu duc brusc la depresie, e tristețe, care se intensifică pe parcurs din cauza înrăutățirii lucrurilor iar ca remediu chiar nu există ceva general valabil, fiecare va trebui să găsească putere în el sau în orice poate pentru a se ridica din aceasta stare profundă, deși, cred că sprijinul real al familiei sau al cuiva drag poate însemna foarte mult; ajutorul specializat (psiholog, psihiatru) și tratamentul medicamentos poate fi o altă soluție (practic îți reglează manual chimia corpului).

P.S dacă cineva se regăsește în stările descrise mai sus, ar trebui să știe că are nevoie de ajutor și că nu trebuie să se ascundă. Viața e frumoasa și merită trăită dar nu ai cum să vezi asta din starea în care ești, ai nevoie de ajutor, cere-l, fie că ești femeie, fie că ești bărbat.

P.S 2 De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: