10 lecții importante de viață învățate până astăzi

Îmi făceam contabilitatea și mi-a venit în minte una din lecțiile de viață enumerate mai jos; m-am gândit să o scriu și să mai găsesc și altele. Așadar, am început să reflectez.

Sunt destul de tânără dar dacă ne raportăm la stilul de viață pe care-l avem, pot spune că m-apropii de jumătatea vieții. Nu vreau să mă gândesc la o durată de viață de peste 80 de ani pentru că atunci nu voi mai fi în stare să fac mare lucru cu trupul meu. Poate mă va ajuta creierul să las ceva în urmă sau…poate nu, însă, ce am învățat până acum vreau să împărtășesc cu voi și sper chiar să vă ajute așa cum mă ajută pe mine.

  1. Nu amâna lucruri importante, s-ar putea să nu le mai poți face niciodată. Deseori amânăm lucruri a căror valoarea nu o cântărim foarte bine înainte de a le amâna și astfel ne trezim că am ratat lucruri importante și că nu mai putem reveni asupra lor. Prioritizați-vă cu atenție activitățile zilnice.
  2. Nu te minți niciodată, nu vei avea parte de rezultatele dorite dacă nu ești sincer cu tine. Mai mult, s-ar putea să-ți faci mult rău. Gândește-te că ești pe marginea unui bloc iar tu îți spui că ai aripi. Deși ești conștient că nu e așa, totuși sari. Nu vei zbura, vei muri și atât.
  3. Fii curios! Curiozitatea legată de știință nu omoară, ci dezvoltă. Cu cât ești mai curios, cu atât vei învăța mai multe, iar informația înseamnă putere.
  4. Dezvoltă-te în permanență pe plan personal și financiar! Astfel, vei învața să eviți conflictele cu tine și cu cei din jur și vei contribui la prosperitatea propriei vieți dar și a celor din jur.
  5. Nu renunța la ce-ți place să faci, e ceea ce te face fericit. Mulți oameni se îngroapă în activități pentru traiul zilnic sau dictate de majoritate, să-i satisfacă pe alții, și uită să facă ceea ce lor le place cu adevarat sau chiar renunță la aceste lucruri din cauza a ceea ce spun/”impun” alții.
  6. Fii recunoscător! Recunoștința te ajută să-ți menții fericirea, astfel, nu-ți vei dori niciodată lucruri pe care nu le poți avea și nu vei deveni nefericit.
  7. Să nu lași pe nimeni să-ți spună ce poți și ce nu poți să faci, tu îți impui singur/ă limitele. Poți ține cont de anumite păreri, dar fii sigur că aceia care-și dau cu părerea sunt în măsură să o facă.
  8. Uită trecutul dar nu și lecțiile învățate. Trecutul îți va face rău mereu. Lucrurile pozitive pentru că nu le mai poți avea iar cele negative pentru că nu le poți repara. Concentrează-te pe prezent și viitor aplicând ceea ce ai învățat în trecut.
  9. Iubește-te! Nu-ți spun să fii narcisist/ă ci să te respecți și să ții la tine îndeajuns de mult încât să nu-i lași pe ceilalți să profite de tine sau să-ți facă rău. Dacă lor nu le pasă ce simți tu, nici ție nu trebuie să îți pase că nu le îndeplinești dorințele.
  10. Nu face exces de nimic. Trăim într-o lume în care viața nu mai e prețuită și e neglijată, atât de societate cât și de fiecare individ în parte. Încearcă să păstrezi un echilibru în tot ce faci, mănânci, bei, consumi. Astfel, nu vei cădea în nicio extremă și vor fi minimalizate consecințele.

Deocamdată sunt cele mai importante care mi-au venit în minte, bine-nțeles că sunt mult mai multe însă astea mă ajută enorm în a-mi menține o viață sănătoasă și destul de fericită. O să spun totuși și de faptul că nu e recomandat să te schimbi pentru nimeni și, să crezi în Dumnezeu. Nu spun să mergi la biserică sau să ții post. Spun să încerci să te ghidezi cât mai mult după valorile morale pentru a nu păcătui, căci, presupunând că Dumnezeu nu există, faci mult rău în viața asta și te-ai dus, ok, n-o să te pedepsească nimeni. Dar dacă există? nu vei mai avea vreo șansă să repari greșelile, iar eternitatea…e lungă.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: