Orgoliul strică relațiile dintre oameni

I-am spus cuiva (persoana de sex masculin) că două lucruri le detest enorm la o persoană – orgoliul și minciuna. A spus că așa sunt bărbații, orgolioși. Eu am completat spunând că „bărbații subdezvoltați sunt orgolioși”. L-am întrebat de ce crede asta, a spus că pentru că orgoliul îți dă sentimentul de putere. Si l-am întrebat de ce are nevoie de putere? puterea înseamnă control. I-am spus că în iubire nu trebuie să controleze nimeni pe nimeni că nu e razboi. De ce să vrei să controlezi pe cineva? unde mai e omenia? care mai e scopul unei relații dacă vrei să-ți transformi partenerul într-o marionetă? nu a mai zis nimic.

Stăteam și mă gandeam zilele trecute, că tot m-am implicat într-o relație nouă și, știți cum e, chiar dacă toate sunt roz la început, apar mici discuții și reacții dificil de digerat. Astfel, m-am lovit și de orgoliu, nu al meu ci al lui. Am fost și eu acolo, știu cum se simte, se simte mai bine, mai ușor, să ignori, să simți că ai dreptate, să nu accepți dreptatea celuilalt…dar depinde cât te ține, pe mine nu m-a ținut mult, apoi, m-au apucat regretele, pentru că vezi că nici celalalt nu reacțonează și începe să te roadă, să te doară din ce în ce mai mult pentru că nici nu mai poți da inapoi, din și mai mult orgoliu.

O să incerc să vă explic la ce ma refer. Definiția din DEX a orgoliului este urmatoarea: Orgoliu = Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. Acum o să incerc să exemplific prin situații des întalnite între oameni precum momentele în care știi că altul are dreptate dar nu rescunoști pentru că nu te lasă ceva, momentele în care știi că ai greșit dar nu vei să-ți ceri iertare, din nou, parcă te ține ceva, momentele când trebuie să mulțumesti și nu o faci și din nou, te reține ceva. Acel „ceva” este orgoliul.

De ce spun că orgoliul strică relațiile dintre oameni? simplu, pentru că este ceva negativ și ca toate lucrurile negative sunt menite să distrugă. Este negativ pentru că împiedică comunicarea dintre oameni, reprimă exprimarea sentimentelor pozitive care sunt, de fapt, esenta vieții. Este greu să treci peste orgoliu, ne naștem cu el și puțini învătăm să-l gestionăm, să-l reducem și chiar să-l eliminăm. Sentimentele împotriva orgoliului sunt iubirea, umilința, modestia. Dacă știi să iubesti, știi să ierți, dacă ești umil știi să admiți cand greșești, știi să mulțumesti, știi să ai răbdare și să încerci să rezolvi problema pe calea bunătătii. E nevoie de modestie și altruism ca să poți trece peste orgoliu, tu, și dacă vei reuși, îl vei face și pe celalalt, probabil, să renunțe, pentru că „vorba dulce, mult aduce”.

Nu este lucru ușor, e un pas mic dar foarte greu de făcut, trebuie doar să vă dați seama că cel/cea cu care interacționați nu este dușmanul vostru si că sentimentele menite să existe intre oameni trebuie să fie pozitive. Incercați să priviti lumea cu alți ochi și nu suspectați la fiecare pas pe oricine că vă vrea raul, mai ales pe cei care încearcă să se apropie de voi fără a prezenta un interes special.

Orgoliile sunt pentru oameni care vor să fie singuri în lumea lor si nu acceptă pe nimeni in preajma lor, pentru că dacă ei se cred cei mai buni, credeti că mai au nevoie de cineva? nu, ei cred că le este suficientă propria persoană, motiv pentru care, de cele mai multe ori, sfarșesc singuri și suferinzi.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: