O experiență nouă

Ieri am fost la munte, în Predeal să mă dau cu placa (snowboardul) dar n-am fost singură. Am fost cu doi băieți. Pe unul l-am cunoscut în urmă cu câteva zile pe facebook și nu am apucat să vorbim prea mult, mi-a spus că a vazut că mă dau cu placa. Apoi, a spus că merge să se dea și el în Predeal (stațiunea mea favorită) iar eu i-am zis ca daca e ok pentru el aș vrea să vin și eu. A zis că da și că mergem cu prietenul lui cu mașina. Zis și făcut, a doua zi dimineață ne-am întâlnit la o gură de metrou de unde m-am trezit cu un „cu noi, cu noi” pe fugă pentru că întârziaseră nițel.

Am plecat spre munte și am mai vorbit una alta,  cam aglomerat în apropierea destinației, am văzut și-un accident, în fine, am ajuns! Frig, frig rău! Am scos mâinile din mănuși doar vreo 2 minute cât am vorbit la telefon si deja îmi înghețaseră. Dureau. În fine, în Predeal ne-am întâlnit cu o cunoștință comună a noastră și ne-am îndreptat spre telescaun să facem prima coborâre. În telescaun, mai frig, cât am scos aparatul să fac cateva poze, mi-au înghețat atât de rău încât mi-a luat câteva minute de durere și să încerc să le încălzezsc. Am ajuns în vârf. Să ne filmăm! Am început să coborâm, plăcile erau cam înghețate că le lăsasem un pic pe zăpadă înainte și nu prea alunecau. După ce și-au dat drumul am văzut si partia. Neatinsă deocamdata, zăpada mișto dar nu prea multă, dedesubt, gheață si multe bucăți rebele care ne făceau cam dificilă coborârea. În fine, ne-am distrat până jos, apoi, băieții stăteau la cate o țigară și un vin fiert/ceai/energizant si apoi am mai urcat de câteva ori pe jos, la baza. Am vrut sa facem un kicker (rampă din zăpada) dar localnicul zise ca ne ceartă salvamontul. Ok, în timp ce urcam am găsit un bolovan mare de gheață pe care l-am înclinat cu unul din băieți, i-am pus putină zăpadă si am făcut un mini-kicker după care sărit de câteva ori la el. Am mai făcut o urcare cu telescaunul si sus ne-am pozat pantalonii, gașca din București (eu și cei doi băieți care m-au luat cu ei) s-a nimerit să aibă pantaloni de culori care formau tricolorul României. Caterincă! Tot atunci am aflat că există niște chestii cu lichid în ele care „se sparg” și se încălzesc foarte tare astfel încât te poți încălzi cu ajutorul lor. Nici acum nu știu cum se numesc dar eu le spun „mini calorifere” :)) Am început iar să coborâm. Amicul meu a învățat S-urile, ce bucurie pe el! Am ajuns jos fericiți. am băut o ciocolata caldă căci amicul nostru comun trebuia să „dea lecțtii”, din păcate s-a întors mult prea repede, elevul era neamț și nu știa engleză. După ce ne-am odihnit și am înghețat iar că am stat pe loc am mai făcut o urcare. Ultima. Apoi ne-am retras la un bar  după ce am lăsat plăcile la mașină, am vorbit, povestit si-am râs împreună cu un tovarăș al cunoștinței noastre comune. După care mie si amicului meu, cel puțin, ni s-a făcut o foame de lup și am plecat în altă parte să mâncăm. Am fost la restaurantul de pe pârtie. Cam pustiu, si era ciudat, cântau două melodii diferite în același timp, si așa s-a întamplat cât am stat pe acolo. Mâncarea, destul de bună.

Ne-am săturat si am plecat spre casa vorbind despre ziua de azi, evident, depanând amintiri si râzând. Amicul meu mi-a spus sa scriu cum mi s-a parut ziua de azi cu doi straini. Am spus ca mi s-a parut foarte bine si acum spun ca nu mi s-a parut ca am fost cu doi straini ci cu doi oameni frumosi care împart aceeași plăcere ca și mine. Le-am zis că probabil va fi unica ieșire pentru că amicul meu va evolua și nu vom mai sta uniți dacă mai mergem. Chiar dacă snowboardul este un sport individual, mie imi place sa-l practic în grup, sa facem filmulețe, să ne provocăm la progresat și să râdem împreună la întâmplări amuzante.

Dar, nu toată lumea e la fel, poate asta e si frumusețea, una peste alta, Adrian (graphic dealer, il găsiți aici https://www.facebook.com/graphicdealer/?fref=ts&__mref=message_bubble) si amicul meu (prietenul lui) sunt awesome! :)) iar Adrian a spus ca-i place stilul meu de snowboarding, ca e relaxat si ca se vede ca I enjoy it! Mă bucur că am fost cu voi, băieți. you’re cool! Sau, „putred” cum zice amicul Macanache :))

Poate vă hotărâți și voi, dragi cititori, să încercați placa.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: