Scrisoare – „Dragă omule,…

Îți scriu pentru că simt nevoia. Nu știu dacă vei citi această scrisoare însă sper să ajungă la  tine pentru că ești singurul care mă poate înțelege.

Sunt un om ca și tine, am avut parte în viață atât de momente rele cât și de momente bune, exact ca tine, am râs cu poftă dar am vărsat și multe lacrimi. Știu ce simți pentru că sunt om ca tine.

Îți scriu ca să-ți reamintesc că nu ești singur însă nu este ușor să vezi asta pentru că lumea s-a transformat. Lumea este acoperită de ură, răutate și lăcomie, de neîncredere și nepăsare. Țin să-ți reamintesc că tu nu ești așa iar motivul pentru care nu ești rău este că ești om, iar oamenii sunt ființe incredibil de frumoase. Oamenii sunt ființe care au o singură dorință – aceea de a deveni mai buni, de a nu se opri niciodată din evoluție, de a se bucura de viața pe care o trăiește, de tot ce este răsărit din propriile mâini și e frumos. Omul e înzestrat cu puterea creației, el nu poate face rău, el gândește că tot ceea ce realizeaza este pentru a dezvolta frumosul. Dar mai trebuie să știi că el nu deține puterea absolută, el se află în primejdie. Sunt alte ființe ce trăiesc în aceeași lume cu el și-i seamănă în multe aspecte, aceștia s-au născut oameni dar s-au pierdut undeva, pe drum; au nevoie de ajutorul tău pentru a reveni pe calea cea bună. Mulți nu mai pot fi salvați dar tu să nu-ți pierzi niciodată speranța, ești făcut să depășești orice dar ai o slăbiciune – crezi că ești singur și atunci se pierde tot.

Vreau să-ți reamintesc că lumea pe care o vezi nu e cea adevărată, realitatea e frumoasă și totul înseamnă bucurie; în esență, suntem născuți și creați să fim buni și fericiți dar am fost înșelați de ceva rău și, din păcate, nu știm ce este și probabil nu vom știi niciodată. Omule, amintește-ți, TU NU EȘTI RĂU! TU ești tot ce înseamnă bine în lumea asta și NU EȘTI SINGUR! Sunt alături de tine.

Știu că ai încredere în mine, pentru că ești om, iar omul are încredere – el nu se teme, el nu înșală, el nu minte, el nu face rău. Sunt om ca tine, am fost trădată și mințită și nu meritam. Știu că și tu ai fost, dar pentru că ești om îți dai seama că aceste lucruri nu trebuie să te schimbe, îți dai seama că trebuie doar să devii mai puternic pentru a nu mai suferi și știi ca asta nu se face zdrobind pe alții ci învățând din lecțiile ce ți s-au dat. Știu că doare, știu că e greu să faci mereu bine, dar calea dreapta nu este ușoară, este pentru cei puternici, este doar pentru OAMENI. Oamenii vor vrea să devină mai puternici doar pentru a-i proteja și pentru a-i aduce lângă neamul lor pe cei slabi.

Omule, vreau să știi că nu ești singur și vreau să-ți păstrezi speranța și voința de a rămâne pe drumul cel bun până la sfârșitul zilelor tale când ne vom întâlni. Eu sunt cu tine și te iubesc.

Cu drag,

Eu, omul”

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: