Când e în viață, se grăbește, dar la groapă „merge”-ncet

Ghiciți cine e? mortul! Cu riscul de a vorbi în necunoștință de cauză o să-mi dau cu părerea despre obiceiurile stupide ale înmormăntării (ortodoxe, în general). Da, stupide pentru că din punctul meu de vedere nu aduc niciun folos nimănui. Și ca să spun și cum de mi s-a pus pata, din nou încercam să învăț și aud claxoane, claxoane, pe strada mea, de parcă nu ar fi de ajuns că deștepții aștia cu lucrările nu mai termină odata (de 6 luni sapă și îngroapă și dezgroapă aceleași locuri, la mine în fața blocului), în fine. Mă uit ce e, bine-nțeles, „conducerea pe ultimul drum”. De ce trebuie să știe toată lumea? în loc să fie în liniște? să nu mai vorbim că încurcă grav circulația, după ce că sunt 100000 de mașini în orașul ăsta și în țara asta.

Am trecut prin destule înmormântări în viața mea și recunosc că pe moment nu mi-am dat seama câți oameni exasperăm. Fraților, trebuie să renunțăm la obiceiurile astea tâmpite! Nu aduc folos nimănui, decât nervi și stres celor din jur. Foarte mulți dintre voi încă sunt de acord cu obiceiul, și îl vor mai practica, dar sper ca din ce înce mai mulți, dintre cei vii, să se trezeazscă la realitate. Obiceiurile sau anumite tradiții născocite pe baza unor povești sau crezuri care mai de care, în ziua de azi trebuie analizate, nu suntem neanderthali (versiune înapoiată a omului de azi (homo sapiens)), suntem o civilizație care evoluează pe zi ce trece iar evoluția înseamnă creație, utilitate, pragmatism! Învățați să renunțați la „așa se făcea” și treceți la „așa fac eu”.

Am căutat pe google cinci minute care era de fapt tradiția și nu am găsit nimic, deci nici măcar această informație nu e utilă ce să mai vorbesc de practicabilitatea obiceiului?

Și dacă tot am adus vorba de înmormântări, nu sunt de acord cu multe alte chestii cum ar fi pomenile și aprinsul lumânărilor de sărbători sau eu mai știu când. Nu vedeți? biserica nu a fost niciodată „casa Domnului”, e o instituție a statului menită să ne stoarcă de bani din toate punctele de vedere! Nu e suficient că te seacă când ești în viață, trebuie să plătești și prin moștenitorii tăi.

Am pierdut multe persoane dragi și asta cu ani în urmă, nu le-am uitat, dar nici nu le fac pomeni și nici nu mă rog pentru ei pentru că sunt suficient de inteligentă încât să-mi dau seama că nu le aduce niciun folos. Oamenii care vor muri trebuie ajutați cât sunt în viață, căci Dumnezu a zis că nimeni nu e fără de păcat și că vom fi judecați după fapte, așadar încercați să greșiți cât mai puțin cât sunteți în viață ca să nu fie alții nevoiți să creadă că vă vor scăpa rugăciunile lor după ce „vă duceți”.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

 

Anunțuri

Oameni care trebuie lăsați să te lase

V-am spus că printre hobby-urile mele se află și dezvoltarea personală și educația financiară? dacă nu, vă zic acum. Sunt două lucruri care ar trebui să facă parte din educația noastră de formare, să se introducă în școli, să fim îndreptați către ele de mici, iar dacă asta nu se întamplă…ei bine, ajungem să ne plângem de milă când devenim adulți și nici măcar nu întelegem de ce.

Vă sfătuiesc pe toți cei care citiți acest articol, dacă încă nu ați apucat-o pe un drum să evoluați, să începeți acum! (sau „să începeți ieri!”, era o vorbă). De ce? pentru că dezvoltarea personală este răspunsul la toate întrebările ”despre nemurirea sufletului”, la toate problemele emoționale și psihice iar educația financiara, răspunsul la problemele financiare. Vă spun vouă pentru că și mie mi-a spus cineva care regretă că nu a știut mai devreme, dar a avut suficient curaj cât să-și zică „VREAU MAI MULT DE LA VIAȚĂ!”. Şi uite aşa a apucat-o pe acest drum pe care m-a îndrumat şi pe mine şi îi MULŢUMESC! De aceea, vă zic atât vouă să vă luminaţi cât şi să le spuneţi copiilor voştri să o facă. Veţi avea numai de câştigat – sănătate, bani, prieteni adevăraţi, persoane de valoare etc.

Ştiţi cum e vorba aia „Dumnezeu îți dă, nu-ți bagă și-n traistă”? așa e și aici, eu încerc să le dau un sfat bun tuturor, puțini îl vor asculta. Recunosc că am încercat mai mult cu unii decât cu alții pentru că așa am simțit eu, că nu am făcut tot posibilul, după care mi-am dat seama că unii nu merită efortul, pur si simplu, ei joacă teatru, îți cer ajutorul iar când tu vrei să-l oferi alergi după ei, de parcă ar fugi de tine de fapt, ceea ce se întamplă este o reacție psihologică, ei, de fapt, NU VOR SĂ FIE AJUTAȚI iar noi suntem fraierii care nu-i lăsăm să ne lase.

Referitor la acest lucru, am văzut persoane care încearcă să ajute dar au și ele de câștigat din asta iar dacă nu le iese pasența „pun bot”. Părerea mea e că ar trebui să treacă peste aceste situații fără cele mai mici regrete. De ce? pentru că acele persoane pentru care au vrut să facă un bine, nu merită energia nervilor consumați după încercare, energie ce poate fi folosită constructiv în alte scopuri. Și nu doar asta, poate chiar le facem rău celor cărora vrem să le facem bine dacă insistăm.

Nu uitați că binele general se reflectă asupra celui individual, nu invers! Dacă aveți ce să dăruiți, făceți-o, căci se va întoarce la voi, dar nu băgați pe gât nimănui.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Experiența permisului de conducere pentru categoria B

Ieri (15 septembrie 2015) am dat examenul practic pentru categoria B (traseul). Recunosc că nu îmi faceam prea mari griji din cauza că având permisul pentru cateogoria A deja de 6 luni, m-am obișnuit și cu traficul, și cu pietonii, cu respectarea regulilor etc. M-am temut însă că va fi mai greu pentru că totuși este o diferență mare între mașină și motocicletă. La motocicletă n-a fost nevoie de parcări, mers cu spatele, distanța laterală e simetrică etc. Mi-am făcut mai multe griji și la sală pentru că spre deosebire de A sunt mult mai multe întrebări și corectarea este alta, ai 26 de întrebări din care ai voie să greșești maxim 4. Din fericire eu am luat 26 dar am aflat abia în ziua examenului practic pentru că la ultima întrebare nu-ți dă feedback la DRPCIV.

În ziua cu examenul practic am avut ceva emoții și s-au amplificat când am aflat că sunt a 3-a la examinat. Am stat în mașină cu intructorul și am urmărit-o pe prima candidată. A greșit destul de grav, era normal să pice, mai exact, a avut tendința de a intra pe contra sens și a întors pe o trecere de pietoni. Aiurea….Următorul candidat, căruia i-am fost martoră, nu a greșit atât de rău inițial însă, până la urmă a făcut două greșeli uriașe; din păcate, am fost de acord, în gândul meu, cu examinatorul, deși mi-am zis ”nu am nicio șansă” pentru că, la sfârșit nu știam de ce e scorul atât de mare…56 de puncte penalizare….aiurea așa. După ce am dat și eu, deși cu mari emoții căci mi-a picat una dintre cele mai grele intersecții și la oră de vârf (era în jurul orei 08:30 a.m), mi-am păstrat calmul, am oprit când mi-a zis, și m-a felicitat zicându-mi că pot să iau permisul peste 2 zile.

După ce a plecat, am așteptat instructorul meu să ne ducă spre casă pe mine și pe băiatul care dăduse înaintea mea. Acesta mi-a spus de ce îl taxase așa de mult și mă liniștisem deși nu mai conta pentru ca eu luasem. În primul rând n-a mai apucat să intre în intersecție pe verde și s-a schimbat semaforul în roșu (deci, o dată, 21 de puncte penalizare) și el crezând că mai poate continua a pornit iar examniatorul i-a apăsat pe frână (intervenția examniatorului se penalizează tot cu 21 de puncte). Așadar, am realizat ce repede se strâng multe puncte penalizare, plus alte câteva observații pe care i le-a făcut.

Am plecat spre casă pe jos din locul unde m-a lăsat instructorul, cu zâmbetul pe buze și bucurie că am mai realizat ceva.

P.S am învățat pentru sală tot rezolvând chestionarele aici https://www.pdc.ro/chestionare-auto/b

P.S 2 De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Nu vreau, dar dacă tu vrei…

Recent, mi-am amintit de o neînțelegere întâlnită frecvent printre oameni fie că aceștia sunt bătuți în cap și nu înțeleg ce li se spune, fie că sunt încăpățânați, fie că pur și simplu nu a fost corectă exprimarea emițătorului.

Cel mai potrivit ar fi să spun că situația despre care vorbesc poate fi întâlnită cel mai des în cuplu sau în legături mai vechi și importante precum prietenia. Cu siguranță ați trecut și voi măcar o dată printr-o discuție de genul sau ați auzit de ceva asemanător precum: ”Nu vreau să …. dar dacă tu vrei….”.

Am să explic pe larg, printr-un exemplu, ca să înțelegeți la ce mă refer. Să presupunem că este vorba de un cuplu și unul dintre ei, să spunem bărbatul, sună pe celălalt, respectiv, femeia și o întreabă ce face. Aceasta răspunde că are de gând să meargă la cumpărături iar el o întreabă dacă ea ar vrea ca el să meargă cu ea iar aceasta răspunde că nu, dar dacă el vrea, să vină. Bun, această situație poate fi interpretată în următoarele feluri: în cazul în care ar fi doar afirmația ”Nu vreau să vii” el poate crede că ea va fi deranjată de prezența lui dar, în realitate, ea ii spune sincer ca nu vrea ca el să vină, pentru că nu are nevoie, nu pentru că o deranjează deși, există și varianta opusă de asemenea, însă dacă se ajunge la o discuție din această cauza este recomandată comunicarea și explicarea situației ”Nu vreau să vii, pentru că…”. O altă variantă de interpretare este cea la care se referă amândoi sau, niciunul nu este deranjat sau mirat de răspunsul celuilalt. Altă variantă este ca el să interpreteze, la adăugarea ”dar dacă tu vrei…” că ea nu a avut curajul să spună că își dorește ca el să vină cu ea și el va veni pentru a o mulțumi (sau nu, în cazul unui nesimțit, kidding!) iar ultima variantă este interpretarea rezonabilă ca ea să fi adăugat acest lucru pentru ca el să știe că ea nu ține (nu își dorește neapărat) ca el să vină, pentru că nu are nevoie, dar el e binevenit dacă dorește să facă acest lucru.

Sper că am reușit să transmit ceea ce aveam de zis, că m-am făcut înțeleasă. M-am lovit de chestia asta de multe ori și sper să o înțeleagă cât mai mulți pentru a avea parte de relații și comunicare placută.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Ești singurul responsabil de fericirea ta

Ieri am avut un moment de tristețe și am început să mă gândesc la ce-mi lipsește, să mă întreb. În mare parte imi place să cred că sunt ființă socială și mă simt nasol dacă nu sunt înconjurată de oameni sau dacă nu iau contact cu oamenii și bine-nțeles cam asta s-a întâmplat ieri. Mă gândesc, când am nevoie să iau contact cu persoanele care mi se pare ca rezonează cu mine și mă simt tristă că nu o pot face dar nu pentru că ar ține de mine, ci de ele, îmi dau de înțeles că nu mă vor în viața lor iar eu alerg ca un caine după ele. Concluzia? trebuie să le elimin pe cele care nu mă vor și să întâlnesc oameni noi cărora le va face plăcere să stăm din când în când să împărțim din experiențe.

De obicei, oamenii când sunt triști vor să găsească un vinovat. De cele mai multe ori sunt vinovați ei înșiși. Cum așa? pentru că fiecare dintre noi e responsabil pentru fericirea lui. Cum? prin faptul că e decizia fiecăruia dintre noi să alegem lucrurile care ne fac fericiți necondiționat sau condiționat de caracterul nostru la care nu trebuie să schimbăm nimic pentru a obține bucurie. Este responsabilitatea noastră să ne păstrăm fericirea după ce am obținut-o, cum? prin eliminarea celor care se întâmplă să ne-o tulbure, și nu neapărat intenționat.

Noi ne naștem fericiți, în cele mai multe cazuri, creștem fericiți iar apoi, din cauza alegerilor greșite, devenim nefericiți și încercăm în zadar să ne cautăm fericirea în alții sau cu ajutorul lor.

Este destul de greu să te detașezi de lume și să zici pur și simplu ”sunt fericit!” și ”mă bucur de tot ceea ce am” fără să intervină ceva care să te facă să simți opusul, dar este posibil, în mare parte, începând prin a elimina lucrurile care ne fac nefericiți. Și ca să vă dau exemplu, ma refer la orice, la anturaj, la obiecte, la vicii, la diverse persoane.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Diferența dintre defect și calitate la o persoană

Cineva m-a întrebat mai demult dacă timiditatea este o calitate sau un defect și am să-mi spun părerea despre asta cât și despre defecte și calități la modul general.

Părerea mea e că a fi timid în societate înseamnă să te temi de oameni, ceea ce este un lucru relativ bun dacă și conștientizezi de care oameni te temi, însă dacă teama se manifestă în general, în mod nejustificat, atunci poate fi o problemă.

Revenind la teama în general de a intra în contact cu oamenii, de a fi sociabil, cred că este un lucru care se naște din lipsa de încredere în propria persoană și se poate remedia. Faptul că îți este teamă să faci primul pas într-o conversație sau, să ceri ajutorul cuiva necunoscut sau, să iei orice fel de contact cu cineva nou în mod întâmplător sau chiar planificat, te poate lipsi de niște rezultate bune, de aceea, în acest caz, timiditatea ar putea fi numită defect. Calitate poate fi numiă atunci când timiditatea se manifestă în mod conștient și asumat. Mă refer la situații în care parcă ai vrea să vorbești în acel moment cu cineva dar știi oarecum ca nu e în regulă în acel moment.

Primul pas în a scăpa de timiditatea care te face să te simți uneori dezamagit de faptul că nu ai acționat la acel moment, este să o conștientizezi și să începi să lucrezi la iubirea de sine, la încrederea în tine iar acest lucru se face fie prin autosugestie: ”sunt bun, sunt capabil, sunt om, am voie să greșesc etc” fie prin aprecierea celorlalți însă oamenii nu apreciază corect de multe ori de aceea e mai bine să ignorăm influențele rele din jur și să ne concentrăm pe lucrurile bune pe care noi le facem și merită lăudate în primul rând de noi înșine. Cea mai bună practică pe acest drum este să începeți să citiți cărți pentru dezvoltare personală. Acolo se vorbește foarte mult despre cât de importantă este iubirea de sine și încrederea în propria persoană.

Despre defecte și calități, la modul general, pot spune că reprezintă calitate acea trăsătură de caracter care îți provoacă stări de bine sau îți aduce foloase în timpul manifestării ei dealungul vieții fără a cauza neplăceri altora iar defectul este reprezentat de trăsătura care îți provoacă probleme ție sau celor din jur în timpul sau în urma manifestării ei.

De reținut este că nimeni nu e perfect, și toți avem defecte, însă important este să încercăm să reducem din ele sau să le gestionăm în așa fel încât să afecteze cât mai puțin.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.