Alege să fii bun

Circulă pe net un citat de ceva vreme care sună cam așa „Într-o lume în care poți fi orice, fii bun!”.

Acest citat vrea să spună că totul ține de alegere; tot referitor la această alegere, de cum suntem și cum putem fi vă mai dau un exemplu legat de sexualitate – da, prin natură suntem poligami dar oamenii care înțeleg că este mai sănătos să fii monogam, fac această alegere.

Sigur, nu este ușor să alegem ce e corect și ce e bine, altfel lumea ar fi perfectă, necesită efort din partea noastră pentru un bine mai mare. Răsplata faptului că renunți la instinctele primare este mare – o viață mai bună, mai liniștită, lipsită de stres, cu mai multe relații sociale calitative, mai sănătoasă și mai fericită.

Vorbeam cu cineva pe tema asta și m-a întrebat de ce să renunț la o plăcere de moment, de ce să „mă înfrânez” și i-am răspuns că mă ghidez după sfaturile lui Epicur pentru a fi fericit. Am scris un articol pe tema asta, îl găsiți aici. După ce îl citiți, veți înțelege de ce fac eu asta, de ce mă ghidez după aceste sfaturi.

Mai departe, acea persoană zicea că de ce să ascult niște sfaturi scrise de un filozof care a trăit cu mult înaintea noastră și i-am răspuns că ceea ce ține de înțelepciune este valabil dintotdeauna și va fi valabil întotdeauna. Și, referitor la înțelepciune, ajungem la inteligența emoțională – inteligența care ne ajută să fim și să ne menținem fericiți.

Eu citesc acum cartea „Inteligența emoțională” de Daniel Goleman. Sunt la început dar când o să am ceva consistent de zis pe tema asta, o să vă povestesc. El este părintele inteligenței emoționale și nu am cum să nu vreau să citesc cartea lui, pentru că vreau să mă dezvolt în continuare, ca să fiu și mai capabilă să-mi mențin starea de bine, fericirea și nu doar pentru mine ci și pentru cei dragi mie, pentru că de fapt, despre asta este vorba – inteligența emoțională te ajută să fii fericit ferindu-i pe ceilalți de tine și ferindu-te pe tine de tine însuți și de necazuri, în general.

Așadar, totul depinde de tine atunci când ești, tu alegi ce vrei să fii și lucrezi în acest sens. Nu există destin, nu există „așa vrea dumnezeu”, nu există „n-am control”, nu există „nu pot”. Există doar alegeri.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Reclame

Ce înseamnă dezvoltare personală?

De fiecare dată când scriu câte un articol de genul ăsta este pentru că mă lovesc de situații din viață, ca azi („da, viața e sursa” (Fabula cu Toma Caragiu și Mircea Diaconu :)) )). Am avut o discuție cu un fost coleg de facultate, era în lista mea de facebook și l-am șters în urma faptului că mi-a dovedit că nu merită să fie acolo, adică, era un om subdezvoltat. Încă este, n-a murit :))

Revenind, ce înseamnă om dezvoltat și ce înseamnă dezvoltarea personală? nu pot să vă dau date concrete prea multe pentru că și eu sunt la început de drum și mai am multe de învățat dar știu cu siguranță că sunt peste media oamenilor din ziua de azi.

Bun, oamenii nedezvoltați sunt considerați mediocri, adică care văd lucrurile dintr-un orizont îngust, nu lasă loc de mai mult. Un om care dorește să se dezvolte, își pune mereu întrebări, ascultă ce au de spus și alți oameni pentru că poate află ceva nou, își dezvoltă în permanență inteligența emoțională, adică, își gestionează bine emoțiile astfel încât să nu se rănească pe sine sau pe alții prin emoții necontrolate (de exemplu – furie), își cultivă mereu înțelepciunea, acumulează mereu experiențe noi, sunt deschiși la nou și așa mai departe. Pe scurt, dacă vrei să-ți dezvolți inteligența emoțională, devii un om care dorește să se dezvolte personal, adică pe toate planurile, emoțional, mental, financiar etc.

Oamenii care nu doresc acest lucru se atacă și se rezumă la a se simți jigniți și a-și spune în sine tot felul de chestii doar ca să nu cumva să pice de proști, fără să înțeleagă că atunci când cineva îți spune un lucru pe care îl consideri jignitor, fără să fie o jignire efectiv, la modul „bă, ești prost!”, trebuie să-l întrebi ce l-a făcut să spună asta și de ce crede el că are dreptate, sau de unde știe că așa e bine. Și apoi vin argumentele solide ale dezvoltării personale respectiv acelea prin care ți se arată că dacă ești un om dezvoltat, duci o viață prosperă, frumoasă, fericită, FĂRĂ a-i supăra, jigni, răni pe ceilalți. Asta este diferența dintre un om dezvoltat și unul nedezvoltat – că cel nedezvoltat poate fi „fericit” doar rănindu-i pe ceilalți și/sau pe sine (țigări, alcool, jigniri, răzvrătiri, violență, jocuri de noroc, manipulare etc), nefiind constanți în ce realizează bun. Nu, un om nedezvoltat nu e prost, ci doar normal (pentru ca normalitatea e descrisă de majoritate) . Sunt puțini oamenii care vor să meargă mai sus, și sper în viitor să fie din ce în ce mai mulți. Sunt puțini pentru că este greu să te dezvolți, cei dezvoltați duc o luptă continuă cu ei înșiși, cu orgoliul, cu răutatea, cu invidia, cu supărarea, cu tristețea, cu egoul! Nu este ușor să renunți la toate instinctele primare cu care ne naștem și să raționezi însă dacă îți dorești o viață frumoasă, sănătoasă, fericită, atât pentru tine cât și pentru cei din jurul tău, să te dezvolți – va fi o plăcere și o bucurie pentru că te va ajuta să nu te mai doară lucruri minore, să înțelegi și să abordezi altfel toate situațiile negative.

Dezvoltarea personală nu este ceva ce se poate sfârși, pentru că omul, cât trăiește, învață, important e să arătăm că învățăm și să nu mai repetăm greșelile.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Singurul lucru pe care dacă ți-l dorești, îl poți avea deși n-ar trebui

Zilele astea m-am întristat când am văzut în și mai adâncul întunericului din … femei, în special. Am avut două discuții cu două femei diferite și ambele m-au făcut să simt efectiv cum se dărâmă lumea peste mine atunci când mi-au dovedit cât de superficial văd viața și ce orizont îngust aveau.

Una dintre ele este o femeie trecută de 35 ani care are doi copii și cu care n-am prea avut interacțiune. Ne-am întâlnit întâmplător și asta e, pentru că ne cunoaștem din vedere ne-am salutat și am intrat în vorbă. Din vorbă în vorbă s-a ajuns la faptul că eu nu vreau să fac copii și de aici s-a dezlănțuit „minunata” discuție care, pe scurt, a decurs cam așa:

ea: păi cum să nu vrei copii? sunt cea mai mare bucurie.

eu: sunt fericită așa cum sunt, nu trebuie să mă folosesc de niște suflete nevinovate ca să fiu fericită.

ea: păi da’ cum? că e scopul tău în viață

eu: nu, mulțumesc, am multe de făcut iar în lumea asta nu prea am de ce să fac copii, sunt atâția fără părinți.

ea: păi și la bătrânețe cine îți dă un pahar cu apă? cine îți oferă o mângâiere?

eu: eh, nu știu ce va fi atunci dar nu depind de asta, mă duc la azil, văd eu ce fac.

ea: îl mânii pe dumnezeu

eu: nu sunt religioasă, e ok.

Și cam asta a fost, pe rând, mi le-a turnat, și îi zâmbeam încercând să fiu politicoasă iar sufletul îmi plângea la câtă prostie mi-auzeau urechile…. deci.. concluzia – dacă nu faci copii o să arzi în focurile iadului, o să fii toată viața nefericit și o să fii singur la bătrânețe și o să mori fără un scop în viață. Frumos, nu?

Bun, să trecem la a doua femeie. Fată, mai bine zis, pentru că la 26 de ani ai ei (trebuie să-i dau vârsta exactă) crede că TREBUIE să facă copii ACUM, până în 30 de ani că altfel când să-i facă? la 50? sau să nu mai facă deloc? să lase țiganii să se înmulțească? :))

Să vă descriu situația ei – nu este într-o relație funcțională, este îngropată în datorii (chiar dacă are niște moșteniri de luat la un moment dat), este un haos total în viața ei – este mai mereu deprimată, nu-i place ce face etc. Deci dacă va aduce pe lume un copil îi va face viața un chin! Și nu doar lui ci și ei însăși, pentru că se umple de mai multă responsabilitate fără măcar să fie în stare să se ocupe de cea din prezent cum trebuie, respectiv de ea însăși.

Și care este argumentul lor pentru faptul că vor să facă acest copil? că-și doresc. „Bă dă-mă dracu!”. Mi-a picat fisa… deci, să faci copii, este singurul lucru pe care dacă ți-l dorești poți să-l faci fără probleme (exceptând oamenii infertili) și prin asta mă refer la faptul că dacă ai bate din picior să faci ceva de genul o excursie, să-ți cumperi un lamborghini, să zbori pe lună sau nu știu, orice și n-ai avea resursele respective, n-ai putea să-l faci nici dacă urli din toți plămânii că vrei asta, pe când, ca să ai un copil, ai nevoie doar de ovulație și spermă, care sunt din belșug, incredibil! Câtă putere, câtă responsabilitate, și se obține așa de ușor. Ghiciți cine are de plătit de aici? ați ghicit, copiii!!! Și sunt atât de mulți …

Deși adulți, nu sunt în stare să gândească, că acest ceva, chiar dacă ți-l dorești și poți să-l faci fizic, nu-ți permiți din toate celelalte puncte de vedere, și ar trebui să te oprești, dar nu, egoismul urlă în ei, fără să se gândească că toți adulții bolnavi (fizic, psihic, emoțional, financiar) de azi sunt rezultatul dorinței disperate a unor adulți de-a avea copii chiar dacă nu și-au permis…pe modul „merge și așa”.

Deci… femeile astea nu văd altă posibilitate în viață – nu văd că există și posibilitatea înfierii unui suflet care e făcut de o altă cretină care n-a fost în stare să-l crească, sau de vreo inconștientă, lipsită de educație sexuală, sau de vreo femeie violată de un animal (sau mai multe) etc … nu domne, ele vor proprii copii că doar atât contează AL MEU. Și când îl fac pe-al lor, ce fac? „m-am sacrificat pentru tine!!”, asta auzi din gura lor. Niște frustrate. Bă, când o să deschideți ochii? sunt atâtea de făcut în lume, nu doar copii, sunt atâția de ajutat, nu trebuie să-ți faci un scop din a face copii, poți să ajuți oamenii, animalele, copiii, natura. Poți să contribui la binele omenirii, jur! Chiar nu trebuie să faci copii (și să le scoți ochii mai târziu că te-ai sacrificat pentru ei)! Și să revenim la toată treaba aia cu bucuria și cu bătrânețea – copiii nu sunt obligați să vă facă fericite, voi trebuie să fiți fericite. Iar la bătrânețe de asemenea, nimeni nu e obligat să vă îngrijească, ar trebui să aveți grijă de voi să aveți o bătrânețe ușoară nu să fiți o povară pentru copiii voștri.

Și sincer acum, dacă stați să analizați toată chestia asta cu copiii, unde e fericirea lor? toți îi fac pentru ei și nu pentru ca ai lor copii să fie fericiți! Egoism maxim! Și îndrăznesc uneori să-i acuze pe unii oameni care nu vor copii că sunt egoiști :)) Scuzați-mă dar „egoism” înseamnă să fac ceva pentru binele meu fără a ține cont de nevoile și drepturile celuilalt, ori când nu faci copii, nu ai de care nevoi să ții cont pentru că NU EXISTĂ ACEL CINEVA! Ori invers…

AȘA ceva!

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Oameni care n-au viață

Am fost la salon să-mi fac o curățare de ten și fata care mi-a făcut tratamentul a intrat în vorbă cu mine. M-a întrebat de când sunt împreună cu prietenul meu, că ne stă bine etc și, din vorbă în vorbă am ajuns la faptul că ea era dărâmată emoțional de un tip. La cum se exprima, am întrebat-o de curiozitate de cât timp și ea a zis că de o lună. Well, oameni buni, o lună este un timp foarte scurt, nu ai ce să faci într-o lună, trebuie să aștepți. Ea zicea că ar vrea să treacă mai repede că nu poate să-l uite etc, i-am spus că trebuie să se focuseze pe ce îi place să facă, pe niște planuri ale ei și pe ieșitul cu prietenii apropiați care o înțeleg și o fac să se simtă bine și în largul ei. Ideea e că dacă nu ai un plan al tău, pasiuni, o viață a ta, mereu vei fi victima unui om care nu mai are chef să fii agățat de el. Asta se întâmplă în foarte multe cupluri din lume – unul este dependent și celalalt este cel de care se depinde și, în felul ăsta, suferă amândoi – cel de care se depinde că s-a săturat să i se consume energia așa, permanent, fără să i se ofere ceva în schimb, iar cel dependent, când cel de care depinde dispare, pentru că el fără celalalt nu poate să trăiască, logic. Asta nu este suferință din dragoste, asta este suferință din atașament și ca să scapi de ea trebuie să înveți să trăiești singur, cu tine, și să fii fericit așa, abia apoi să faci un parteneriat cu cineva asemenea ție, la fel de fericit, singur. Doar doi oameni fericiți separat pot fi fericiți împreună. Sigur, sunt și excepții – cazurile în care tu ești matur/ă și ea/el e o persoană care acționează greșit și în defavoarea ta dar asta nu înseamnă că te poate dărâma. Scopul tău este să te ridici și să-ți vezi de ale tale, să înveți din greșeli și să nu mai lași pe oricine, oricum, în viața ta.

Altcineva care suferă de atașament este un fost iubit de-al meu – tot așa, de mai bine de un an de zile trage de mine să ne mai vedem, să mai vorbim, să fim prieteni etc doar pentru că el nu are o viață a lui iar singurul motiv pentru care vrea să ne vedem este că încă este atașat de mine, nu pentru că avem ce cauta împreună. Suntem două persoane total diferite și, aici a fost o greșeală a mea din trecut faptul că am avut o relație cu el. Noi n-ar fi trebuit să fim împreună (deh, dragostea hormonală, bat-o vina; asta e, am crescut, m-am făcut mare :)) ) dar s-a întâmplat iar el nu vrea să treacă peste. Atenție, am spus „nu vrea” și nu „nu poate”, de ce? pentru că totul constă în cum îți formezi modul de viață. Când nu ai pasiuni ale tale, evident, nu ai nici prieteni pentru că n-ai ce să ai în comun cu ei, când nu ai un job, nu ai nici colegi de serviciu cu care să comunici, când nu vrei mai mult de la tine, rămâi un suflet respirând aer degeaba, asta este. Nimeni nu este dator „să te salveze”. Du-te la psiholog, dezvoltă-te, rezolvă-ți problemele cu tine, cu încrederea în sine, cu scopul în viață și lasă-i pe alții să trăiască liniștiți.

O altă persoană este o cunoștință a actualului meu iubit. La fel, un om care deși este căsătorit, împreună cu soția lui, nu au o viață a lor și îl freacă pe el la icre să se vadă, să vorbească etc, deși, nu au nimic în comun!

Problema este următoarea, nu este o chestiune de valoare, că ei ar valora mai puțin decât noi și că nu „ne merită”; problema este că timpul este o resursă foarte importantă și valoroasă și nu merită irosită oricum și când spun „irosită” mă refer inclusiv la a face lucruri degeaba. Să ieși cu niște persoane doar pentru că vor ele și să nu puteți face ceva constructiv împreună, este o pierdere de vreme iar prin „ceva constructiv” înțeleg că ambele părți au ceva de câștigat sau o a treia pentru care se face acest lucru; în niciun caz doar pentru una din parți – pentru că nu e drept! Sau mai corect spus, nu pentru impresia acelei persoane că este ceva constructiv pentru ea. Ca să fiu mai explicită – dacă îmi ceri să mă întâlnesc cu tine ca să vorbim verzi și uscate, să mi te plângi etc și/sau să ne privim în ochi și ție îți face bine, nu este ceva constructiv pentru mine, și nici pentru tine, chiar dacă tu îmi spui că este pentru tine. Nu, în niciun caz, în schimb, dacă ne întâlnim, pe termen scurt sau lung, ca să te învăț ceva ce te va ajuta să evoluezi în viață și să faci și tu ceva constructiv mai departe, asta este altceva.

Deci, dragilor, găsiți-vă și voi ceva bun de făcut, pentru voi sau pentru alții, dar nu mai stați pe capul celor care fac ceva în sensul asta, pentru că îi încurcați, și mai rău, ei sunt oameni dezvoltați și vă vor da cu flit, deci, veți suferi degeaba.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Bună creștere sau prostie?

Mă întorceam de la fizioterapie, dimineața, mă duceam spre job și căscam liniștită; când am trecut pe lângă stația unui autobuz, era cam pustiu oricum dar un deștept, trecut de 50 ani, s-a trezit să urle după mine „mâna la gură!!!!!”. Să mori tu? da’ ce-mi pute gura? ți-am arătat mâncarea pe care-o aveam mestecată în gură? te-am scuipat? de ce să pun mâna la gură când casc? ești retardat? să nu mai zic că am trecut la 1 m distanță față de el; înțeleg când tușești, când strănuți, când poți provoca un potențial rău dar când casc?! (apropo, era frig și-mi țineam mâinile în buzunar)

M-a scos de-a dreptul din sărite știind că nu este singurul care a rămas blocat în codul bunelor maniere expirat (sau poate nici măcar un există anumite chestii acolo, nu l-am citit, nu mă judecați, sunt prea „nouă” și-mi sunt suficienți ce-i 7 ani de gândire cu propriul creier); să-mi spună și mie cineva cu ce greșesc: codul bunelor maniere este făcut să nu provoci rău sau disconfort celor din jurul tău, nu să devii paranoic.

Acum, revenind la treaba asta, vânturile pot fi nepoliticoase, dacă sunt date intenționat și în aglomerație. Acum, toată lumea știe, frate, nu e ok pentru sănătate să ții bășinile în tine, dar nu le da nici unde e lumea lângă tine că nu e obligat nimeni să le miroasă (aici ar intra și chestia cu fumatul, dar bunul simț e relativ, ca toate celelalte de altfel – un pic ironic vorbind). Dar jur, ai voie să caști! (dacă ai gura curată :)) ).

La fel, înțeleg cu râgâitul, de asemenea, când râgâi, scoți un aer din stomac cu toate aromele aferente, nu e ok să i-o faci cuiva în față, și, teoretic și zgomotul e deranjant dar ăla se mai iartă, mai ales la caterincă, între prieteni, dar dacă ești cu mai multă lume, da, încearcă să nu râgâi spre ei și fără prea mult zgomot. Dar, nu uita, ai voie sa caști!!! Zău!

Mai am câteva chestii… bă, aia cu „poftă bună!” când ești la masa, e criminală… Bă, cine v-a învățat frate să urați „poftă bună”? Ce? dacă nu-mi spui tu n-am poftă? să nu mai zic că mănânc în timp ce mi spui asta și nu e politicos să-ți răspund cu gura plină. M-au terminat politețurile astea, lasă, dreac’, omu’ să mănânce, zi-i „poftă bună” înainte de masă nu când deja mănâncă! A’, și da, ai voie să caști! Dar nu cu gura plină :))

Și mai am una.. aia cu bătutul în ușa când ești pe WC și te chinui să dai ce-i mai bun din tine auzi „cioc, cioc!” în ușă de parcă vrea să te viziteze. Bă, fraților, las-o dreac’, trăim în secolul 21 puneți-vă bibilica la contribuție – sunt toalete cu uși care au culoarea roșie pe mâner – means (înseamnă) „e ocupat!!!!”. Mai e varianta în care poți să împingi ușor în ușa, nu se simte, și clar dacă nu e încuiat ăla poate să sesizeze imediat și urlă „e ocupat!!!” și dacă e încuiată ușa poți să împingi tu până mâine că nu se va deschide decât dacă o spargi, toaletele care au lumină și ușa înaltă – se vede umbra pe dedesubt, ce să mai zic? băi, animale am rămas, să mor io…. (noi, oamenii.. sau să zic „românii”?). În fine.. dar tot ai voie să caști, mai ales în toaletă, acolo nu te vede nici dreac’, pe bune!

Astea fiind spuse… încercați să mai gândiți și cu cerebelul, lăsați dreac’ învățăturile bunicilor, părinților că nici ei n-au întotdeauna dreptate! (asta înseamnă să vă întrebați mereu înainte de a acționa dacă acțiunile voastre vor răni sau vor deranja pe cineva)

Peace!

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Vegan, vegetarian sau omnivor?

Ma gandeam.. ieri am vazut un filmulet emotionant cu o fetita de cativa anisori care ii spune mamei ei ca nu vrea sa mai manance animale. Maica-sa o intreaba de ce si ea ii spune ca argument ca animalelor nu le place sa fie mancate etc. Bun, foarte emotionant si de acord, partial.

Acum sa revenim la realitate, cu totii suntem animale la baza, numai ca noi, oamenii, suntem o rasa superioara de animale pentru ca avem ratiune si capacitatea de a crea. Avem inteligenta necesara sa gasim cai de mijloc pentru toate chestiile care aparent sunt albe sau negre. Pe langa asta avem mult mai multe sentimente si o capacitate mult mai mare de a le gestiona, avem inteligenta emotionala (cine are si vrea sa aiba), avem compasiune, avem empatie si asa mai departe (la fel, cine vrea sa fie capabil sa le aiba), ceea ce, cred eu, ii face pe oameni sa fie exagerat de compatimitori pentru animale.

Nu intelegeti gresit, iubesc animalele, le recunosc meritele si dreptul la viata insa totodata sunt constienta de faptul ca asta trebuie sa fie mersul lucrurilor. Inclusiv printre animale sunt pradatori, animale carnivore care doar cu asta se hranesc, cu alte animale, inclusiv cu oameni daca au ocazia. Parerea mea e totusi ca nu trebuie facute excese si nici abuzuri. Nu sunt adepta torturii animalelor dar nici nu as vrea sa renunt complet la carne. Regret totusi ca oamenii nu au ajuns inca la stadiul la care sa aiba grija de acestea chiar daca urmeaza sa fie mancate. Recunosc ca ar trebui sa gasim un echilibru in orice, inclusiv in alimentatie – respectiv sa consumam cu masura carne.

Referitor la impactul carnii asupra sanatatii – ca in orice alt domeniu unde exista controverse, si aici, in alimentatie, toata lumea are dreptate sau nimeni n-are dreptate, iar istoria a dovedit-o de-a lungul anilor – toata lumea (adica ambele tabere – vegetarieni si carnivori) e sanatoasa desi unii mananca carne altii nu. Suntem facuti sa ne adaptam – creierul este incredibil, se adapteaza la orice si foarte mult conteaza gandurile, autosugestia si convingerile. Acum depinde de fiecare ce convingeri vrea sa aiba – carnea face rau sau nu face rau, lipsa carnii din alimentatie ne imbolnaveste sau nu etc dar incercati sa nu judecati alegerile altora si sa credeti ca o alegere e mai buna decat cealalta. Este doar o chestiune de gusturi, exact ca oricare alta alegere de genul.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Este important să comunicăm, dar mai ales cum comunicăm

Am avut niște probleme de relaționare cu fratele meu cel mare acum ceva luni, drept urmare, m-a trimis la psiholog, „să-mi rezolv problemele” iar eu m-am dus, pentru că îmi doream să ne înțelegem bine și relația mea cu el era mai importantă decât orgoliul meu sau decât faptul că eu credeam că nu am nimic. Ok, s-a dovedit că aveam ceva convingeri și comportamente toxice cum ar fi faptul că uneori susțin prea cu tărie ceva despre care nu știu de fapt mare lucru sau că mă atac ușor și ripostez fără să mi dau seama, aiurea, și că nu știu să comunic asertiv – respectiv, în loc să spun cum mă simt și să încerc să transmit asta, eu acuzam sau jigneam. Nu vă imaginați că făceam asta oricum și cu oricine și din orice! Lucrurile erau destul de sensibile. Sunt probleme pe care nu le sesizezi pentru că se manifestă rar și nu la scară atât de vizibilă însă pot lua amploare și chiar dacă nu se întâmplă asta, alți oameni care sunt deja dezvoltați, pot observa asta cu mai multă ușurință și ceea ce ți se pare mărunt, lor să li se pară inadmisibil.

Bun, am fost la terapie, am conștientizat anumite lucruri și acum lucrez cu mine ca să îndrept aceste nereguli însă scriu acest articol pentru că la rândul meu, primesc din partea altora un comportament neadecvat și deranjant și de aceea încerc să vă fac conștienți și pe voi de treaba asta.

In relația cu cei apropiați, rude sau partener, trebuie să fim atenți cum comunicăm. Sigur, este important să spunem când ceva nu ne convine sau când ne simțim lezați de ceilalți însă este și mai important cum o spunem pentru că fără să ne dăm seama ne transformăm din victimă în atacator și nu este ok niciuna din variante. Trebuie să învățăm să comunicăm asertiv, asta înseamnă să nu acuzăm, să nu dăm cu parul și să nu jignim indiferent de situație. Trebuie să abordăm problema dintr-un alt unghi și să ne concentrăm pe ceea ce simțim noi nu pe ceea ce a făcut sau a zis celălalt, respectiv încercăm să-i comunicăm cum ne simțim folosind formule de genul „eu nu mă simt bine să/cu…”, „mi-aș dori să….”, „nu-mi place că…” etc și să evităm formulele de genul „tu ești….”, „tu nu faci….” etc.

Nu este ușor să învățăm să comunicăm pentru că emoțiile sunt puternice și nu ne lasă să judecăm rațional, concentrându-ne mereu pe apărare prin atac însă cu exercițiu și conștientizare vom învăța să comunicăm mai bine, mai eficient, fără să provocăm răni și distanțe între noi și cei dragi nouă, dacă ne dorim, bine-nțeles.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Poti sa iubesti si sa fii atras de altul/alta?

Raspunsul e „da, poti”. Poate cativa dintre voi veti fi socati la un asemenea raspuns, si, probabil, mai mult femeile pentru ca barbatii sunt predispusi la infidelitate din cauza imaturitatii emotionale si a faptului ca sunt pragmatici si vad chestia asta mai mult ca pe-o satisfacere a nevoilor fizice, ceva pragmatic, insa adevarul este ca oricare dintre noi suntem predispusi la infidelitate pentru ca oamenii sunt diferiti si exista atatea combinatii in care ne-am putea simti bine.

Acum vreau sa vorbesc despre ce face diferenta. Simplu – decizia noastra. Este decizia fiecaruia, in fiecare moment cu cine vrea sa fie insa asta trebuie sa fie o decizie pe termen lung, nu una la cateva zile sau saptamani. Tentatiile sunt la tot pasul iar nevoile sunt diverse si cum nu prea exista cineva sa ne satisfaca toate nevoile, tot timpul va exista tentatia de a mai satisface si din celelalte nevoi insa important este sa ne oprim la cateva mai importante si sa gasim persoana respectiva ce ni le poate indeplini si sa ramanem la ea! Daca pe parcurs prioritatile noastre se schimba, schimbam persoana, nu incercam sa prindem doi iepuri! Asta este abordarea sanatoasa, desigur, fiecare face cum vrea desi ar trebui sa ne gandim si la cum ii afectam pe cei din jur.

Pe parcursul vietii, cat timp vei fi in relatie, vei avea nenumarate ocazii sa fii atras de cineva si sa atragi la randul tau insa asta nu inseamna ca trebuie sa se si concretizeze in ceva. Pastreaza-ti mintea limpede si adu-ti aminte de alegerea facuta, respecta-ti-o, respecta-te si respecta-l pe cel de langa tine! Iubirea adevarata este o alegere, nu o intamplare si ea trebuie facuta zilnic. In ziua in care alegi sa nu-ti mai iubesti partenerul, ar trebui sa pleci de langa el si nu gandi ca il parasesti ci ca ii oferi libertatea de a alege la randul lui. Si este valabil si invers, atunci cand partenerul tau pleaca, nu inseamna ca ai fost parasit ci ca ai posibilitatea sa alegi mai departe.

S-ar putea ca pe moment, atunci cand tentatia apare sa va simtiti bine si sa nu va imaginati nimic rau insa credeti-ma, s-ar putea sa va coste foarte scump pe termen lung, exact ca in orice alta afacere deoarece iubirea se construieste cu rabdare, implicare, investitii serioase de timp, emotii si chiar bani. Ori sa arunci totul la gunoi pentru un impuls de moment, este mult mai costisitor.

Ganditi-va la asta data viitoare cand veti fi atras de cineva.

Nu spune nimeni sa nu va bucurati de apreciere, sa lasati egoul gadilat, sa va creasca un pic stima de sine etc insa opriti-va la ganduri si nu treceti mai departe la fapte.

Asadar, cum spune si Vulpescu – asumati-va alegerile. Mai departe va las sa cititi articolul lui pe acelasi subiect.

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Discurs motivational

Astazi o sa scriu despre ce fac in general, despre ce m-a adus aici, despre ceea ce m-a creat, despre ceea ce m-a invatat sa fiu cum sunt si sa fiu fericita si despre ceea ce pot sa ofer lumii.

Nu mi-a placut niciodata sa ma aliniez cu lumea, nu am respectat niciodata reguli orbeste si nici in intregime, am fost mereu o fire rebela si am cautat sa gasesc si o cale „altfel” pentru ca am vazut ca „la fel” te plafoneaza, iti ingroapa potentialul. Suntem oameni, avem un creier incredibil, ne poate purta pe extrem de multe si inalte culmi insa multi aleg sa-l foloseasca doar pe plat. O sa va dau cateva exemple – m-am nascut cu fundul, jur, stiu ca e amuzant dar eu nu am iesit cu capul cum ies toti copiii, ci am iesit „aplecata”, capul la picioare si fundul inainte :)). In clasa a I-a invatatoarea a „certat-o” pe mama ca nu are ce sa ma invete, eu deja citeam si socoteam. Eu n-am purtat rochite si am jucat fotbal de mica, in scoala generala am fost prima fata din istoria scolii care a jucat in campionatul de fotbal al baietilor. Imi placea fotbalul si eram talentata, profesorul de sport m-a refuzat de sute de ori pana l-am convins impreuna cu toti cei care jucau fotbal sa ma lase sa joc in campionat. Am dovedit unei scoli intregi ca pot sa fac asta si mi-au acordat creditul. Eram campioana la sport si totodata olimpica la matematica si campioana la sah. In adolescenta toti s-au apucat de fumat, eu nu. Nu vedeam rostul, nu m-a atras catusi de putin. Detestam sa fiu fata si faceam tot posibilul sa-mi ascund sanii, in ciuda acestui fapt baietii m-au placut mai mult decat pe celelalte fete iar cand in sfarsit mi-am acceptat feminitatea, atrageam baietii fara efort. Pe scurt, am facut multe pe care nu le face o fata normala si multe pe care nici macar un baiat normal nu le-ar putea face.

Au urmat o gramada de probleme in viata mea despre care n-are rost sa vorbesc acum insa ele m-au intarit, m-au invatat o gramada de chestii si nu regret. M-au facut ce sunt acum, m-au invatat sa fiu mai putin toleranta cu lucrurile marunte, sa ma bucur de viata si sa fiu constienta de faptul ca viata nu inseamna suferinta decat daca nu stii cum sa abordezi situatiile. Sigur, sunt multe lucruri care ne ranesc, dar sunt si multe metode prin care poti sa previi aceste rani sau macar sa treci peste daca este inevitabil.

In cele din urma, sunt fericita. Am un drum lung in fata, nu se termina aici dar fata de unde am inceput si unde sunt, pot spune ca mi-am atins „fericirea”. Familia mea nu a avut posibilitati financiare sa-mi cumpere nici macar lucrurile „de baza” ale unei copilarii, ca o bicicleta sau o excursie la mare. A trebuit sa cresc ca sa obtin toate astea, la 12 ani mi-am luat primele role cu roti de silicon, second hand, din banii mei, la 14 ani mi-am luat primul mountain bike tot din banii mei, la 19 primele role agresive, la 22 primul snowboard second hand, echipamente ieftine si asa mai departe. De-a lungul timpului am strans bani si incet, incet mi-am luat tot ce mi-am dorit. Nu conta ca sunt ieftine, de calitate slaba si ca atat imi permiteam, ci conta ca pot sa fac ce-mi doresc. In tot acest timp mi-am platit si facultatea, munceam pe unde apucam sa strang bani – promotii, microjoburi, reciclare, joburi full time sezoniere etc. Pana cand am ajuns spre finalul facultatii si m-am angajat in IT, lucrurile au inceput sa arate din ce in ce mai bine iar acum mi-am pastrat obiceiurile de atunci. Traiesc cu bani putini iar restul ii folosesc pentru planuri de viitor dar totodata mi-am luat alte role, alta bicicleta, alt snowboard si chiar motocicleta. Stiu ca statul nu-mi va plati pensie asa ca trebuie sa gasesc o metoda sa-mi inmultesc banii. De aceea de cativa ani tot ma educ pe plan personal si financiar. Fratele meu cel mare mi-a fost calauza pe drumul spre dezvoltare personala si financiara, am descoperit cat ma ajuta disciplina si felul diferit de ceilalti de a trai si sincer, nu tin pentru mine, incerc sa le arat si altora ca se poate, incerc sa contribui la o lume mai buna, mai fericita.

Ce fac acum? muncesc, economisesc, citesc, scriu, ma joc, iubesc, invat, fac sport, ma ingrijesc, gandesc, ma dezvolt, ajut, caut solutii.

In majoritatea articolelor mele am scris despre lucrurile pe care ar trebui sa le facem ca sa fim mai fericiti, este alegerea voastra daca vreti sa schimbati ceva sau sa ramaneti unde sunteti. Nu ai cum sa obtii rezultate diferite facand aceleasi lucruri. Cheia succesului este inveti si aplici. Invatati sa ganditi separat de ceilalti si sa deveniti autentici. Munciti pentru ceea ce vreti voi si nu pentru ce vor altii. Faceti ce va place voua nu ce fac altii doar pentru ca asa pare ca ar trebui sa faceti. Renuntati la tigari, renuntati la alcool, renuntati la a pierde timpul si bucurati-va. Stiu ca din punctul in care sunt multi dintre voi pare imposibil iar lucrurile rele par fara sfarsit dar va promit ca se rezolva daca va doriti cu adevarat si ACTIONATI in acest sens. Nimic bun nu se realizeaza fara munca. Uneori trebuie sa trageti mai tare, alteori mai incet, dar tot trebuie sa munciti din greu. Nu va bazati pe dumnezeu, el nu exista, dar voi, da. Cateva cuvinte spuse catre cineva inexistent nu va va ajuta sa ajungeti unde vreti insa disciplina si efortul aplicate constant in directia in care va doriti sa ajungeti, va va ajuta garantat. Eu nu cred in dumnezeu, n-am crezut niciodata cu adevarat, am incetat sa ma mai rog din adolescenta, nici nu-mi mai amintesc de cand – m-am bazat doar pe ceea ce pot sa fac si am facut. Respect legile morale, respect omul si viata, natura, animalele pentru ca asta este ceea ce face orice om inteligent dar nu sunt religioasa. Religia e o boala, iar biserica, o mafie. Nu am asteptat niciodata nimic de la nimeni pentru ca asteptarile provoaca dezamagiri dar asta nu inseamna ca nu m-a ajutat nimeni niciodata. Am avut oameni care gandesc ca mine in jur si care m-au sprijinit. M-am luptat si ma lupt in continuare, nu zic ca e placut dar nici atat de rau, stiu ca intr-o zi voi ajunge unde mi-am propus sau am murit incercand :)) (dar bucurandu-ma totodata de toate celelalte realizari).

Succes si voua!

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

Ieșirea din tiparul social considerată o „crimă”

Acum câteva zile am avut o discuție pe chat cu o cunoștință și este pentru a nu știu câta oară când mă pune pe gânduri. Articolul îl scriu ca un impuls la un alt articol pe care l-am citit mai devreme apropo de Escapism (dacă nu știți ce e, uitați aici articolul respectiv). Discuțiile sau subiectele nu au mare legătură însă la ceea ce mă gândesc eu este legat de incapacitatea multor oameni de a face ceea ce trebuie și nu ceea ce le convine. Ca să înțelegeți la ce mă refer, vă las să citiți conversația și apoi voi spune concluziile:

Eu:  Hei! Ce mai faci ?

El: Buna Anca! Sunt ok mulțumesc!

Eu: Super. Ce planuri de viață mai ai?

El: Merg înainte ….zic. Tu?

Eu: Eu am muuulte planuri de viață.

El: Am văzut ca iti este bine 🙂

Eu: Daca vrei, îți povestesc.

El: Normal.

Eu: Dap, îmi merge bine; lucrez să-mi meargă și mai bine.

El: Foarte bine, bravo!

Eu: Mulțumesc. Am ieșit din capcana aia în care pică toată lumea..cu societatea..am început să gândesc altfel și să mă concentrez pe ce e important.

El: Jobul? licența?

Eu: Jobul..același de 1 an, mi-au mărit salariul cu ocazia împlinirii a un an. Licența am luat-o astă vară.

El: Felicitări!

Eu: Ideea e că pe iubitul meu l-am cunoscut după ce am început să mă schimb eu. Și viața financiară a început să mi se schimbe din ce în ce în mai bine și..acum asta fac, învăț cât mai multe pe parte de educație financiară ca să-mi asigur pensia și nu numai.

El: Asta-i bine …,daca ai învățat din viata.

Eu: Am învățat, mai am multe de învățat..momentan am scăpat de o grijă – am scăpat de facultate și de iubirile toxice.

El: Dar pensie? :)) drum lung.

Eu: Da..drum lung dar tu crezi că eu mai aștept ceva de la statul român? tu crezi că eu o să mai am pensie?

El: Nu știu.

Eu: Nu o sa am..trebe de acum să-mi asigur un venit pt atunci. Dacă vor fi bani în plus cu atât mai bine dar dacă sunt în minus… Nu vreau s-ajung ca bătrânii aia singuri și neajutorați..eventual fără casă și în maxim de sărăcie și boli.

El: Bănuiesc că te referi la pensia alternativa. Nu știm ce ne rezerva viata….important este sa ne-o facem mai ușoara.

Eu: Nu..e un fel de a spune „pensie”..nu mă refer la pensie în sine ci la un venit suplimentar din investiții care să substituie o pensie, respectiv care să-mi asigure traiul zilnic la bătrânețe.

El: Bucură-te de tinerețe ….bătrânețea este ,,urâta”.

Eu: Păi mă bucur, dar n-am ce să fac pt că nu e ca și cum pot să aleg să nu îmbătrânesc.

El: Offf….mai ai pana atunci….mai sunt niște etape

Eu: Ce etape?

El: Pai căsnicie, mamă…

Eu: Ma gândeam că s-ar putea să spui asta dar nu sunt și etapele mele; sunt ale altora… Eu nu vreau copii.

El: Egoism??? sau frică?

Eu: Nu, niciuna. Consider că lumea asta nu e pregatită pt suflete noi, nu merită copii din partea mea.

El: Tu știi ce si cum dar consider ca-i greșit ce spui.

Eu: Dacă-mi dai și niște argumente, poate iau în considerare.

El: Când vei fi pregătită vei simți, iti vei dori copii.

Eu: Nu are nicio legătură cu ce mi doresc eu, este o decizie cântărită, rațională. Nu întotdeauna trebuie să facem ce ne dorim, cu atât mai mult cu cât implică și pe alții.

El: Dacă nu faci ce simți care-i rostul?

Eu: Faci ceea ce e corect.

El: Asa crezi tu.

Eu: Lumea de aia a ajuns aici..că fiecare a făcut ce a simțit fără să se gândească cum sunt impactați ceilalți.

El: Stii faza cu paharul pe jum plin/gol.

Eu: Nu știu

El: Eeee

Eu: Anyway…asta e ceea ce cred eu.

El: Da, fiecare face ce crede/alege.

Concluzia? pe fiecare-l doare-n c*r de ceilalți, important e să-ți îndeplinești dorințele cu orice preț…iar dacă gândești diferit, e greșit! Toxica mentalitate, zău! Cand o sa invatati ca nu sunteti singuri pe lumea asta si daca vreti sa scoateti voi nu stiu ce caramida din nou stiu ce zid ca va place culoarea si o vreti, nu va ganditi ca se va prabusi tot zidul peste ceilalti sau ca poate avea un scop de aparare si distrugeti o natiune. Nu pot sa-i inteleg pe unii oameni, oameni maturi, trecuti prin viata, cititi si gandesc in halul asta…. am mai spus si in alte articole, in conditiile astea vreti sa faceti copii? cand pe fiecare-l doare c*r de ceilalti? ce natie sunteti? chiar nu mai exista ratiune in voi? treziti-va. Daca nu va treziti, macar urmati exemplul altora care inteleg viata mai bine decat voi. Viata nu e despre voi, nu este despre ceea ce primesti ci e despre ceea ce oferi. Asa cum voua vi s-a oferit viata ca dar, daruiti si voi ceva, nu mai fiti rai, nu mai fiti egoisti, nu mai fiti indiferenti. Incercati sa analizati putin, uitati-va cata suferinta e provocata in jur de oameni lacomi, puternici si egoisti in acelasi timp, nu fac altceva decat sa traiasca pentru ei, sa calce pe cadavre.. si iau ceva cu ei? nu, dar culmea! Lasa mostenitorilor lor… precum animalele, nu se ingrijesc decat de propriile rude. Nu pot sa inteleg mentalitatea asta, nu m-a crescut nimeni asa, am crescut, practic, fara parinti, mama s-a imbolnavit cand aveam 11 ani, de atunci n-a mai putut sa mearga, sa iasa din casa, n-a mai avut cum sa ma educe. Tata era un alcoolic, n-a avut ce sa ma invete, a murit cand eu aveam 16 ani. Am invatat singura, n-am citit mult dar am observat o gramada de lucruri oriunde m-am dus si nu-mi vine sa cred cum poate sa fie lumea. Nu am invatat nici din carti nici de la alti oameni sa fiu om ci pur si simplu simt cum trebuie sa fiu pentru ca nici mie nu mi-ar placea ca altii sa-mi faca asta. DOAR LA ASTA MA RAPORTEZ. Chiar nu se poate? am speranta ca va veti trezi la un moment dat…

P.S De curând mă ocup și de canalul meu de youtube. Puteți să aruncați o privire și poate găsiți ceva ce vă interesează printre activitățile pe care le desfășor. Dacă da, nu uitați să dați subscribe.

%d blogeri au apreciat asta: